Un șofer român, în vârstă de 45 de ani, a vrut să facă o pauză în cursul nopții trecute pe A3, lângă Wörth an der Donau (districtul Regensburg), Germania, însă a ajuns să fie implicat într-un accident spectaculos.
Potrivit pnp.de, românul a oprit ilegal și a provocat un accident cu un alt camion. După cum relatează poliția, șoferul de camion român și-a parcat TIR-ul în jurul orei 2.00 în parcarea Wiesenttal în direcția Pasau.
Un șofer german, în vârstă de 38 de ani, din Eisenberg din Turingia, nu a văzut la timp camionul parcat greșit și a lovit cu tractorul partea stângă a remorcii parcate, astfel împrăștiindu-se toate produsele de igienă din camion pe banda din dreapta.
Din fericire, niciun șofer nu a fost rănit. Potrivit poliției, daunele materiale ajung la cel puțin 170.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Paște cu dor printre camioane: românii din diaspora au dus mâncare și alinare șoferilor blocați în parcări de Paște
Gabriel Nuță-Stoica /
20 apr 2025, 17:21
Pentru al cincilea an consecutiv, voluntarii Asociației RoOmenia – Voluntari în Europa au dus pachete de Paște și alinare zecilor de mii de șoferi români aflați în parcările Europei, departe de casă. Acțiunea s-a desfășurat în țări precum Germania, Belgia, Italia, Franța, Marea Britanie și Spania, aducând nu doar mâncare tradițională, ci și solidaritate, emoție și sentimentul de apartenență.