Germania. Român, arestat în gara Frankfurt: Bărbatul, surprins de camerele video în timp fura o geantă

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Polițiștii federali au arestat, miercuri seara, un tânăr român, care, duminica trecută, furase geanta unui călător de 62 de ani dintr-un tren. Românul a fost reținut în gara principală din Frankfurt.

Potrivit polițiștilor, duminica trecută, românul a sustras geanta unui călător de 62 de ani din Haßloch/Pfalz, cu care călătorea în același tren.

Anchetatorii civili de la Poliția Federală au analizat înregistrările video și, astfel, au descoperit făptașul jafului. Prin urmare, miercuri, în jurul orei 18.00, românul a fost arestat în gara principală din Frankfurt, transmite Poliția Federală.

După arestarea acestuia, oamenii legii au constatat că românul se afla ilegal pe teritoriul federal, astfel că, pe lângă dosarul penal pentru furt, a mai fost inițiată o alta, privind șederea ilegală în Germania.

Luat la întrebări, românul nu a vrut să spună unde se află geanta furată duminică, care conținea doar obiecte personale ale victimei.

 

Un alt român s-a dat în spectacol într-o benzinărie din Germania. Bărbatul agresiv a lovit, cu picioarele, un polițist

 

Polițiștii din Waldkraiburg au avut de-a face, în dimineața zilei de miercuri, 8 decembrie, cu un român extrem de agresiv, care a atacat, în cele din urmă, și un om al legii.

Miercuri dimineață, în jurul orei 3.50, poliția din Waldkraiburg a fost informată despre faptul că un bărbat recalcitrant țipă și face scandal în benzinăria de pe Teplitzer Strasse.

Ajunși la fașa locului, ofițerii de poliție l-au depistat pe bărbatul care era foarte agitat. Acesta s-a dovedit a fi un cetățean român, de 43 de ani,  care a reacționat extrem de agresiv la vederea patrulei de poliție, potrivit unui comunicat de presă, emis de Poliția Waldkraiburg

Bărbatul a încercat să lovească un polițist în față. Polițistul a reușit să se ferească, dar a fot lovit cu picioarele de român. Din fericire, polițistul nu a fost rănit. Ofițerii de poliție l-au arestat pe bărbatul de 43 de ani. Din cauza faptului că era un pericol pentru cei din jur, românul a fost internat într-o clinică specială.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel