Ofițerii de la secția de poliție Bad Gandersheim au verificat, vineri, 25 martie, la ora 18.30, un Mercedes Sprinter cu numere de înmatriculare românești. În timpul controlului, agenții au constatat că șoferul român,în vârstă de 27 de ani, avea un comportament ciudat, caracteristic consumului de droguri, transmite Inspectoratul de Poliție Northeim.
Prin urmare, șoferul român a fost testat, iar testul de urina a fost pozitiv pentru consum de cocaină. Până la urmă, șoferul a recunoscut că a consumat cocaină. Românului i-a fost recoltată și o probă de sânge. Acum împotriva românului a fost inițiată urmărirea penală pentru conducerea sub influența drogurilor.
Un alt infractor român a fost reținut de polițiștii din Waidhaus pe A6. La un control de rutină, oamenii legii au constatat că românul de 43 de ani trebuia să fie, de fapt, în spatele gratiilor pentru comiterea unui furt.
Germania. Un român care trebuia să fie în închisoare, depistat de polițiști pe autostradă
Agenții de la Inspectoratul Federal de Poliție din Waidhaus au oprit, duminică, pe autostrada A6 un automobil cu numere de înmatriculare românești.
Când au introdus informațiile unui pasager român, care se călătorea din Cehia, în baza de date a poliției, ofițerii au descoperit că pe urmele bărbatului fusese emis un mandat de arestare, transmite Poliția Federală, într-un comunicat.
Românul, de 43 de ani, care călătorea spre Cehia ca pasager, trebuia să fie după gratii pentru comiterea unui furt grav. Potrivit poliției, parchetul din Rottweil, Baden-Württemberg, a ordonat arestarea bărbatului român și plasarea lui în închisoare pentru 591 de zile. Polițiștii federali au pus în aplicare ordinul și l-au dus, duminică după-amiază, pe român în închisoarea din Weiden.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News