Germania. Viață de COȘMAR pentru opt românce. Exploatate sexual timp de cinci ani

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Opt românce au avut parte de cinci ani de coșmar. Acestea au fost exploatate de mai mulți proxeneți în Germania. Fetele le-au adus călăilor o avere de peste 300.000 de euro. 

Româncele, trei dintre ele minore, au fost exploatate timp de cinci ani. Cele cinci fete erau terorizate, bătute și șantajate să se prostitueze, iar toți banii pe care îi produceau intrau în conturile proxeneților. În acest mod, călăii fetelor au strâns o avere de peste 300.000 de euro. 

Patru persoane au fost reținute, iar alte două femei sunt cercetate sub control judiciar. Incredibil este faptul că persoanele care au 'inut fetele captive au vârste cuprinse între 21 și 53 de ani. 

Cele cinci tinere, victimele proxeneților, au fost mințite că vor merge în Germania să muncească, asta după ce fetele s-au îndrăgostit de cei trei bărbați. Convinse că bărbații se vor căsătorii cu ele dacă pleacă în Germania, acestea s-au conformat. 

Ajunge acolo, fetele au trăit iadul pe pământ. 

Potrivit Observator.tv, în urma descinderilor, anchetatorii au confiscat 52.000 de euro, 1.140 de lire, bijuterii, un pistol de calibru 9 mm, o sabie, opt doze de droguri de mare risc şi alte probe, respectiv telefoane, laptop-uri, etc.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel