Poliția de Frontieră informează, luni, că la ieşirea din ţară s-a prezentat, sâmbătă seara, un bărbat care conducea un autoturism înmatriculat în România.
Poliţiştii de frontieră au controlat mașina și au găsit, ascunsă după bancheta din spate, o tânără acoperită cu bagaje și o pătură.
În urma verificărilor s-a stabilit că tânăra este cetățean român, în vârstă de 18 de ani şi este sora şoferului.
Tânăra a declarat că și-a pierdut cartea de identitate și intenționa să ajungă la familie în Franța.
Călătoria acesteia a fost întreruptă și este cercetată pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, potrivit Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News