Gest impresionant. Familiile de englezi vin în ajutor șoferilor români, blocați la graniță: Sperăm să vă bucurați de micul nostru pachet de alimente

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
ajutor_soferi_romani__granita_anglia
ajutor_soferi_romani__granita_anglia

Peste 200 de români aflați în cinci autocare sunt blocați la granița dintre Franța și Marea Britanie, la Dover, după ce Parisul a anunțat suspendarea circulației începând de azi noapte, din cauza noii tulpini de coronavirus. Și situația șoferilor de TIR români blocați în vămile din Marea Britanie a devenit critică. 

 

 

Apelul Adrianei Mureșan, șofer de TIR, membru „Voluntari în Europa” nu a rămas fără răspuns. Iată că englezii s-au mobilizat și au venit în ajutor șoferilor blocați la granița dintre Franța și Marea Britanie, la Dover. O familie de englezi a oferit pachete cu mâncare șoferilor. În pachetele cu alimente, șoferii au găsit și un mesaj: „Crăciun fericit de la familia Ross din Maidstone. Ne pare rău că ați fost blocați în trafic și este posibil să nu ajungeți acasă la familiile voastre. Sperăm să vă bucurați de micul nostru pachet de alimente. Pastele sunt vegetariene și conțin gluten. Ciocolatele pot conține nuci. Plăcinta tocată conține sulfiți, ouă de lapte și gluten”.

De asemenea, o familie cu o fetiță de 4 ani, îmbrăcată în crăciuniță împărțea șoferilor casolete cu mâncare  și apă. Oamenii povestesc, pe rețelele de socializare, că mai multe persoane au oferit șoferilor pungi cu alimente, chiar de pe pasarele de deasupra autostrăzii M20. „Legau pungile cu sfoara și le lăsau în jos”, mai spun martorii.

Citeste si:  Șoferi români de TIR, blocați între Franța și Anglia: „Oamenii au ratat Crăciunul. Unii se întreabă dacă de revelion vor fi acasă” 

Reamintim că Adriana Mureșan, șofer de TIR, membru „Voluntari în Europa”, a transmis, acum câteva zile, următorul mesaj: nu a rămas fără răspuns. „Este nevoie de apă și de alimente. Noi suntem în contact cu ambasada din Anglia, pentru că voluntarii noștri vor avea nevoie de niște permise, autorizații pentru a se putea deplasa să ajute atât șoferii, cât și pasagerii blocați. Situația critică este cea care ne-a fost prezentată acum o oră - și anume autocarele blocate la 30 de kilometri de portul Dover. Acolo sunt pasageri foarte mulți, sunt copii, persoane în vârstă, femei gravide și vor avea nevoie de mult sprijin și ajutor din partea noastră. Nu știm exact câți români sunt acolo. Pot să fie 200, pot să fie 250. Sunt cinci autocare care se îndreptau către România și sunt și microbuze cu pasageri. Au fost opriți de polițiștii britanici din cauza faptului că Franța nu mai primește niciun călător și nici transport de marfă. Se pare că sunt bine totuși, au toalete în locul unde sunt opriți, dar din păcate nu vor putea să-și cumpere apă și alimente”, a scris pe facebook Adriana Mureșan. 


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel