„Autobuzul de igienă” transformat în salon, frizerie și duș sosește și întrerupe un meci de fotbal pe o pistă de pământ plină de deșeuri metalice și carcase de aparate. Copiii se dau din calea lui și se bucură.
Ca în fiecare joi din ultimul an, autobuzul cu o echipă de la Mensajeros de la Paz împreună cu voluntari de la un alt ONG religios parchează la intrarea din cartierul dintre Spitalul de La Fe și macaralele Turianova. Acesta le-a fost pus la dispoziție românilor din zonă de EMT de 3 ani și este coordonat de Mensajeros de la Paz în colaborare cu Serviciile Sociale ale Primăriei din Valencia.
Cea mai săracă este această tabără Gallineta locuită de aproximativ 80 de români, membri ai diasporei care au ajuns în Spania la începutul secolului. În recensământ figurează 24 de copii care frecventează școala din San Marcelino, mulți dintre ei născuți chiar în această așezare săracă, conform presei spaniole.
Din cine este formată echipa salvatoare a românilor
EMT asigură un serviciu de igienă în La Gallineta, iar acest lucru se datorează lui Aurelio, responsabilul unei operațiuni de șoferi de autobuz pe care în acest moment doar el o formează.
"EMT finanțează toată întreținerea, dar nu am reușit să aduc mai mulți colegi. Ei îmi cer banii, iar acest lucru este gratuit", explică el despre o sarcină pe care și-o asumă din pură satisfacție.
"Rutina mea zilnică ca șofer este foarte obositoare. Trebuie să zâmbești chiar dacă un pasager se poartă urât cu tine, însă în acest cartier, românii au întotdeauna cuvinte de mulțumire", recunoaște el.
Șoferul spune că s-a atașat de un vehicul care în depoul EMT este deja cunoscut ca "autobuzul lui Aurelio", unde merge pentru a-l pregăti și a-l încărca cu apă caldă pentru dușul a zece persoane.
„A face un duș este o necesitate pentru toată lumea”
Înăuntru mai sunt trei voluntari de la asociația evanghelistă City, care călătoresc în La Gallineta, fiind fideli traseului autobuzului de igienă către așezarea de români din Malilla, în zilele de joi.
"Standardul nostru este dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi și vrem să o reflectăm în ceilalți, indiferent de rasă sau religie", explică Toya.
"Aici se vede o realitate șocantă. Una dintre fete a venit într-o zi fără lenjerie intimă și a trebuit să o îmbrăcăm în haine pentru adulți legate în noduri. A face un duș este o necesitate pentru toată lumea. Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să nu facem nimic", reflectă ea.
Coafura este, de asemenea, importantă, un serviciu considerat de primă necesitate în timpul închiderii pandemiei.
Emmanuel este cel mai îndemânatic cu aparatul de ras: „Aici, de cele mai multe ori bărbații îmi cer să îi tund pierdut. Indiferent de modul în care trăiesc, oamenii vor întotdeauna să arate bine. Acest serviciu urmărește să le ofere un rezultat bun, iar pe lângă coafură, timpul de calitate pe care îl pot petrece cu noi și această legătură", spune frizerul.
ONG-UL cere noului guvern municipal să prelungească contractul cu autobuzul
Echipa de șase persoane este completată de Delfina și Chelo, președintele Mensajeros de la Paz din Comunitat Valenciana. Chelo merge dincolo de simpla interacțiune: el îi încurajează pe românii din La Gallineta să caute un alt viitor și menține un dialog fluid cu serviciile sociale pentru a facilita acest obiectiv.
"Este o problemă de motivație, dacă vezi că ești cineva aici și în afară un nimeni, este înfricoșător să pleci. Dar chiar dacă o duc binișor ca familie și copiii nu sunt nefericiți, vrem ca ei să aibă o viață plină, cu aceleași oportunități ca și copiii noștri", spune purtătorul de cuvânt al ONG-ului.
De aceea, ei cer noului guvern municipal să prelungească contractul cu autobuzul dincolo de cei trei ani conveniți și să revendice o funcție care, pe lângă igienă, oferă și un difuzor.
"Este bine ca acesta să continue, pentru că facem vizibilă realitatea din Gallineta. Nu o lăsăm să fie ascunsă sub preș. Politicienii spun mereu 'nu vreau colonii în Valencia'.
Dar ce facem cu acești oameni care nu găsesc locuințe sociale sau chirii accesibile, îi lăsăm în voia sorții? Trebuie să fim realiști, nu putem face asta. Am văzut oameni în situații foarte nefericite, am chemat salvarea și au murit cu demnitate în spital. Ziua în care nu vom mai veni, va fi pentru că nu mai au ei nevoie de autobuz.”
„Ziua în care nu vom mai veni, va fi pentru că nu mai au ei nevoie de autobuz.”
Primul care se apropie de coaforul mobil este Iorel, cu o anumită urgență de a-și aranja părul și barba. Vecinii săi o iau mai încet. Dani, de exemplu, are timp să le arate apartamentul pe care l-a construit cu propriile mâini la numărul 17 din sat, la doar zece metri de linia de cale ferată Cercanías spre Gandía.
"Pământul se cutremură când trece trenul. Este imposibil să dormi aici", deplânge el după trei ani de locuit în același loc.
Dani are 34 de ani și a venit din Tulcea pentru că o lună de muncă era suficientă pentru a mânca timp de două săptămâni. Ajuns în Castellón, a lucrat nouă luni ca subcontractant într-o companie siderurgică cu 5 euro pe oră, la jumătate față de colegii săi spanioli, dar a izbucnit pandemia și a fost primul care a ieșit în stradă.
Acum își câștigă existența din vânzarea de fier vechi și atât el, cât și soția sa Lily, economisesc pentru a se muta împreună cu cei doi copii într-un apartament închiriat: "Vrem să plecăm acum, dar prețurile sunt imposibile".
Mulți români din acest cartier spaniol sunt atât de săraci încât nu au baie în casă
Dincolo de drumul pietruit, în fața rezervorului de apă și a unui coteț de găini, stă Elisabetta.
"Tot ce-mi trebuie este o baie", se laudă ea, conducând spre o bucătărie complet echipată și o cameră cu ventilatoare conectate la maxim.
"Este foarte cald înăuntru. Foarte, foarte cald", pufnește ea. "Sunt aici de șase ani, am 27. Viața este dificilă, dar copiii mei se descurcă bine. Ne adaptăm", spune ea cu o jumătate de zâmbet, folosind un artificiu retoric, cel al adaptării, pe care mulți dintre vecinii săi îl împărtășesc.
Populația din La Gallineta în această după-amiază sufocantă de vară este formată aproape în întregime din femei și copii, bărbații fiind la cules de cireșe în Zaragoza.
Între timp lângă autobuz s-a adunat o coadă de oameni care își așteaptă rândul pentru a participa la distribuirea pungilor cu micul dejun pe care organizația le oferă, în mod extraordinar, copiilor în timpul vacanței școlare. 24 de pungi cu mic dejun pentru 15 zile.
În timp ce așteaptă, Felicia, o altă româncă din cartier spune că electricitatea pentru ventilatoarele și aparatele din tabără provine de la o casă vecină: "Proprietarul a murit și a lăsat-o persoanei care a avut grijă de el. Împărțim factura cu el", povestește ea.
Singurul spaniol dintre români
Vicente a fost luat de pe stradă când acesta cerșea mâncare, iar acum locuiește într-o baracă cu o româncă mai în vârstă care îl tratează ca și cum ar fi fiul ei.
"Practic, m-a adoptat", spune bărbatul de 40 de ani din Torrent, singurul spaniol din tabără. Pentru Vicente, cea mai grea parte a celor doi ani petrecuți în La Gallineta a fost adaptarea la obiceiurile românești.
"Mâncăm prea devreme. Mâncăm în principal ciorba, o tocană de cartofi și ciolan. La început nu vorbeam românește, dar am ajuns să învăț", spune informaticianul, care s-a obișnuit acum cu sunetele din așezare. "Aici cântă mult cocoșul în zori.”
Fără altă familie în afară de cea adoptivă pe aceste meleaguri sărace din Malilla, singurul spaniol din La Gallineta are un plan pentru a ieși curând din așezare: "Colegii mei nu știu, dar am o problemă cu alcoolul. Am fost ieri la unitatea de comportament adictiv (UCA), au sunat la Proyecto Hombre și îmi vor da un loc unde să mă duc. Nu le-am spus pentru că ei cred că voi rămâne aici pentru totdeauna", justifică singurul fiu valencian al acestei mici Românii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
