Gest necugetat al unui român, în Spania: A încercat să arunce un polițist pe șinele metroului din Madrid

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Poliști spanioli în acțiune (Sursa foto: Freepik)
Poliști spanioli în acțiune (Sursa foto: Freepik)

Atac brutal al unui cetățean român asupra unui polițist din Brigada Mobilă, pe care a încercat să-l arunce pe șinele de tren ale metroului din Madrid. Paznicii au ajutat la oprirea agresorului.

Evenimentele au avut loc acum patru zile, în miez de noapte, la Stația de Metrou Antón Martín din Madrid. Un individ român în vârstă de aproximativ 30 de ani a intrat într-unul dintre vagoanele de metrou. Odată ajuns acolo, a început să manifeste o atitudine violentă, lovind tot ce-i ieșea în cale - scaune, bare, geamuri -, semănând teamă printre ocupanții metroului.

Un agent de poliție din Brigada Mobilă care se afla la fața locului și care, conform martorilor, s-a confruntat cu individul violent, legitimându-se și încercând să-l determine să-și oprească atitudinea agresivă, a fost grav rănit. Un agent de securitate, care se afla în afara serviciului, a ajutat polițistul care s-a identificat.

Agresorul s-a confruntat cu ambii, folosind insulte și, conform martorilor oculari, încercând să-i intimideze, mai ales pe polițistul căruia i se adresa cu un ton disprețuitor. La un moment dat, românul a atacat violent polițistul, care s-a retras și a reușit să evite loviturile, într-o primă fază.

Polițist agresat de un român, care a vrut să îl arunce în fața metroului

 

Polițistul a fost lovit în față și a început să sângereze abundent, iar cetățeanul român a încercat să-l arunce pe șinele de tren. Pentru a evita căderea pe șine, polițistul a fost nevoit să-și îndoaie genunchii, moment în care a fost lovit în față.

Românul nu se oprea din împingeri și din încercările de a-l arunca în tren, care la acea oră circula frecvent. Agentul de securitate a colaborat și a ajutat în permanență polițistul pentru a preveni acest lucru.

Agresorul a încercat să fugă, dar a fost prins de polițist, paznicul și, conform martorilor, de o agentă de pază care își desfășura activitatea în zona indicată și s-a apropiat să ajute. Polițistul a fost asistat de un echipaj medical pentru leziuni grave cu diverse fracturi ale oaselor feței.

 

--------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel