Publicitate
Pe 3 august, în Monfalcone, o femeie de 74 de ani din provincia Udine a fost găsită dormind pe un șezlong pe plaja Marina Julia, de către o patrulă de carabinieri. Incidentul a avut loc într-o seară târzie, când plaja era deja închisă și nu mai era niciun alt vizitator în zonă.
Bătrâna a mărturisit că nu își permitea o noapte la hotel
Patrula de carabinieri, aflată într-un tur de rutină al plajei pentru a verifica securitatea și ordinea publică, a observat femeia adormită pe șezlongul de plajă. În ciuda încercărilor inițiale ale femeii de a pleca discret pentru a evita întrebările, patrula a reușit să o oprească și să afle mai multe detalii despre situația ei.
Femeia a explicat că a venit la Monfalcone cu scopul de a retrăi amintirile din adolescență, petrecută în provincia Gorizia. În calitate de poetă și scriitoare, ea a dorit să se întoarcă în această zonă pentru a găsi inspirație și a reîntâlni peisaje și locuri importante pentru ea. Din păcate, având o pensie minimă, nu a avut suficiente resurse pentru a-și permite cazarea într-un hotel.
Din cauza lipsei resurselor financiare, femeia a decis să doarmă pe plajă, folosind șezlongul ca pat. Carabinierii, impresionați de situația ei și dorind să-i asigure un loc sigur și confortabil pentru noapte, au decis să intervină. Ei au contactat un hotel din centrul orașului și au plătit o noapte de cazare pentru femeie, oferindu-i astfel o alternativă adecvată la condițiile de pe plajă.
Femeia a acceptat ajutorul oferit de carabinieri și a fost transportată la hotelul rezervat. Gestul polițiștilor a fost apreciat, iar femeia a fost vizibil recunoscătoare pentru sprijinul primit. După ce a petrecut noaptea în hotel și s-a odihnit, femeia a decis să își încheie vizita și să se întoarcă la domiciliul său din provincia Udine.
O altă poveste asemănătoare a avut loc în Spania. Un apel aparent ciudat a înmuiat inima carabinierilor din Catania. Aceștia au fost apelați de o mamă pentru că fiul ei care suferă de autism și-a pierdut cel mai bun prieten, o jucărie din pluș.
Înțelegând delicatețea situației și profitând de faptul că în acel moment nu mai erau intervenții urgente în curs, apelul a fost direcționat către poliția din cartierul Nesima. Echipajul, pe baza indicațiilor oferite de mamă, a hotărât să parcurgă traseul pe care cei doi l-au făcut, plecând de la școală în direcția casei femeii. În cele din urmă, după câteva ore de căutări, jucăria a fost găsit ascuns după roata unei mașini parcate.
Când copilul a văzut poliția sosind în sala de clasă, a știut că Honda, prietenul lui cel mai bun din pluș, este în siguranță. Aceștia i-au înmânat jucăria băiatului care s-a inveselit instant. Părinții și profesorii au fost emoționați de gestul polițiștilor și le-au mulțumit din suflet pentru ajutor. Citește mai mult AICI.
---------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News