Mugur Isărescu "l-a validat într-un mod nemeritat" pe Liviu Dragnea, dând curs invitaţiei de a se întâlni la Parlament cu acesta. Aşa consideră consultantul politic Cozmin Guşă, acesta afirmând la Realitatea TV că mişcarea a fost una nepotrivită. "L-a validat pe jupân într-un mod în care nu merita să fie validat. Întâlnirea lui Dragnea cu Isărescu a însemnat mult bine pentru Dragnea și mult minus pentru Isărescu", apreciază Cozmin Guşă.
Preşedintele încearcă să repare deficitul de acţiune
În ceea ce priveşte recentele luări de poziţie ale preşedintelui Klaus Iohannis, Guşă consideră că prin aceste mişcări preşedintele încearcă "să repare marele deficit de acțiune pe care l-a avut odată cu acceptarea Vioricăi Dăncilă".
"Gesturile preşedintelui exprimă normalitatea. Normalitatea este la mare căutare. Inspiratorul protocoalelor - Băsescu - a instaurant anormalitatea ca o rețetă de lucru. Ponta și Dragnea nu sunt decât niște pioni. Gesturile de normalitate ale lui Iohannis mi se par acte de mare curaj. Cred că trebuie să fie mai insistent președintele dacă îi pasă", a declarat Cozmin Guşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News