Gheorghe Dincă, depistat cu o boală: „Vorbește despre Dumnezeu încontinuu”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Gheorghe Dincă, presupusul criminal din Caracal, care a spus că le-a ucis pe adolescentele Alexandra Măceșanu și Mihaela Luiza Melencu, a fost depistat cu o boală gravă.

Gheorghe Dincă a ajuns şi la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost supus unor investigaţii medicale şi ţinut sub supraveghere.

În urma controalelor amănunţite, psihiatrul spitalului a hotărât să îi administreze un tratament medicamentos lui Gheorghe Dincă, pentru că s-a constatat că acesta suferă de depresie, boală ce i s-a declanşat în timpul detenției.

De altfel, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Gheorghe Dincă trece prin momente cumplite în arest. Criminalul are stări de anxietate, căderi nervoase şi plânge.

„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos", spun surse din cadrul anchetei, potrivit a1.ro.

„Gheorghe Dincă vorbește despre Dumnezeu în închisoare și nu doar din când în când, ci întruna, semn că pare resemnat cu ce i se întâmplă și doar un ajutor divin îl poate salva. De altfel, a cerut și un preot, pentru a se confesa, mai mult are și o Biblie în celulă", au povestit persoane ee la închisoare în care se află criminalul din Caracal.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel