Gigi Becali, în vârstă de 63 de ani a confirmat că nu va fi prezent pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, pentru a-și susține echipa și a explicat clar și răspicat de ce a luat această alegere. Patronul FCSB a declarat că pentru el fotbalul este „doar o afacere” și la anii lui nu mai dorește să se obosească în plus. De asemenea, Becali a dezvăluit că de ceva timp, toate meciurile le-a urmărit de la televizor.
”Nu merg la niciun meci. Ar fi culmea, eu nu mă duc pe Arena Națională și mă duc la Cluj? Nu mai vreau. Nu mă mai interesează.
Pe mine mă interesează fotbalul doar ca afacere. Slava deșartă nu mă mai interesează. Să mă obosesc, să mă ostenesc la fotbal? Niciodată!”, a explicat Becali.
Ce părere are Gigi Becali despre derby-ul CFR Cluj – FCSB
Gigi Becali, patronul FCSB, are mare încredere în derby-ul de duminică, cu CFR Cluj. Singurul obstacol care i-ar putea pune probleme ar fi arbitrul acestui meci, Istvan Kovacs. Becali este de părere că echipa lui este ma bună decât liderului din play-off-ul Ligii 1 și a avut un mesaj pentru Istvan Kovacs.
„Am înțeles că e prieten cu Balaj... Nu știu. Mă gândesc la niște lucruri din urmă, pe care le vedea oricine, mă gândesc și la jocul tare pe care l-a lăsat în anumite meciuri, în care nu dădea galbene... Când vezi că un jucător e călcat pe gleznă și arbitrul nu dă nimic, înseamnă că ține cu ăia. Nu?
Pe de o parte mă bucur că arbitrează el, pe altă parte îmi e teamă puțin. Așa, în ansamblu, nu mă gândesc că un om care ar putea face ceva. E miza prea mare. Pe vremuri se făceau, dar acum lumea s-a mai cizelat acum. Un om nu-și poate încărcară conștiința. Nu mai poți dormi. Dacă ai greșit, nu e problemă. Nu dormi o noapte sau două. Dacă faci ceva, asta te urmărește toată viața.
Kovacs e mai bun ca Hațegan, dar Hațegan caută adevărul. Kovacs e valoros și de aceea eram supărat când greșea. E prea valoros ca să greșească. Să dea Domnul să fie corect și drept. La meciul trecut nu a dat 3 galbene. A dat în repriza a doua la mișto. Dă de la început, ca să joace fotbal. Să-l ajute Dumnezeu pe Kovacs să fie drept și să aibă înțelepciune. Are posibilitatea să devină și mai mare și să scape de suspiciunile mele”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News