"Glonț" este erou în Ucraina. Câinele pirotehniștilor din Cernihiv a descoperit deja peste 90 de bombe

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un cățel din rasa Jack Russel Terrier este vedeta forțelor de urgență din Ucraina, după ce a descoperit peste 90 de bombe. 

Patron, un Jack Russel Terrier în vârstă de 2 ani, a devenit imaginea Serviciului de Urgență din Ucraina și joacă un rol activ în războiul împotriva Rusiei după ce a ajutat pirotehniștii să detecteze peste 90 de bombe, scrie publicația Business Insider, potrivit Digi24.

Patron, care în ucraineană înseamnă "Glonț", face parte din Serviciul de Urgență din Ucraina și se află în prezent în orașul nordic Cernihiv, unde este mascota echipei de pirotehniști.

Pe 20 martie, Centrul pentru Comunicații Strategice și Securitatea Informației din Ucraina a postat pe Twitter un clip video cu Patron, lăudând munca depusă de terrier: "Un câine numit Patron, care lucrează cu pirotehniștii din Cernihiv, a ajutat la dezamorsarea a aproape 90 de dispozitive explozive de la începutul invaziei ruse. Povestea lui Patron va deveni cândva un film, însă pentru moment el își îndeplinește cu loialitate sarcinile profesionale", scrie în postare.

 

Câinele poartă vestă antiglont și steagul Ucrainei 

 

Patron este des văzut purtând o vestă de protecție cu numele său și steagul Ucrainei, în timp ce caută bombe neexplodate prin resturi și moloz.

Terrierul Jack Russel îi însoțește pe membrii echipajelor de pirotehniști în misiuni. Această rasă are instincte puternice de vânătoare și este des folosită pentru detecție. Dimensiunea redusă este un avantaj, pentru că le permite câinilor să se strecoare în spații înguste.

cainele-glont-pirotehnisti-ucraina-2

Munca lui Patron n-a trecut neobservată: profilul lui de Instagram are aproape 56.000 de urmăritori. Într-o postare intitulată "Patron este un erou și merită să fie decorat" câinele apare urcat pe ceea ce pare să fie o gramadă de bombe.

Fanii lui din toată lumea își arată susținerea postând ilustrații cu Patron pe internet.

Au trecut peste 2 luni de la invazia rusă în Ucraina. Până acum peste 10 milioane de oameni au fugit din calea luptelor, arată datele agențiilor ONU, potrivit Digi24.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel