Gorghiu, declarații de ULTIMĂ ORĂ: „Un referendum nu rezolvă situația legată de dosarul nou al lui Kovesi”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Senatorul liberal Alina Gorghiu a declarat astăzi că declanşarea unui referendum pe Justiţie, aşa cum a cerut Alianţa USR - PLUS, nu rezolvă situaţia punctuală legată de dosarul fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, dar a atras atenţia totodată că citarea acesteia, în calitate de suspect, în momentul în care candidează pentru şefia Parchetului European, reprezintă o coincidenţă "cam mare".

„În momentul acesta, un referendum nu rezolvă situaţia punctuală legată de dosarul nou al doamnei Kovesi şi în niciun caz nu ar rezolva situaţia din justiţie. Un referendum se organizează, în general, atunci când vrei să dai o direcţie într-un domeniu. Evident că este atributul preşedintelui. Din punctul meu de vedere, în acest moment, un referendum pe justiţie ar fi ineficient din punct de vedere al efectelor imediate. Evident că o eventuală organizare a unui referendum pe justiţie rămâne o temă care poate fi pusă oricând în aplicare la solicitarea preşedintelui României", a arătat Gorghiu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Citește și Iohannis, reacție DURĂ după citarea lui Kovesi ca suspect. ULTIMA ORĂ

Pe de altă parte, ea a apreciat că organizarea unui referendum "poate constitui un semnal" din partea societăţii româneşti şi "poate ajuta ca presiune, pe viitor", asupra celor care guvernează.

„Eu nu cred că azi, un referendum, care de altfel este util ca semnal pentru viitor, ar rezolva integral situaţia. Ne trebuie în mod cert demersuri concertate, avem nevoie de opoziţie parlamentară foarte puternică, avem nevoie de o coagulare a forţelor de dreapta, astfel încât mesajele noastre să se suprapună, avem nevoie categoric de o conservare a mandatului preşedintelui Iohannis - şi aici fac încă un apel la USR şi la Cioloş să înţeleagă că mesajul 'avem un alt candidat de dreapta în afară de Iohannis' face rău României, nu PNL-ului, nu lui Klaus Iohannis - motiv pentru care cred că azi va trebui cu toţii să stăm spate în spate şi să ne concentrăm pe tot ce înseamnă sistem judiciar în România, menţinerea independenţei lui", a spus Gorghiu.

Ea a adăugat că declanşarea în acest moment a urmăririi penale faţă de Kovesi reprezintă o coincidenţă "cam mare".

„Nu mă interesează numele Kovesi, nu este una dintre persoanele cu care să fi avut vreodată relaţii de inamiciţie, însă atunci când vezi că o secţie care anchetează magistraţi este contestată încă de la înfiinţare, de la momentul proiectului, atunci când Consiliul Superior al Magistraturii spune că această secţie nu are rost decât dacă vrei să intimidezi magistraţii, atunci când în MCV se stipulează că această secţie de anchetă a magistraţilor nu face decât să pună presiune pe tagma magistraţilor, atunci când Comisia de la Veneţia spune în recomandări că această secţie trebuie desfiinţată (...), mă întreb cum de mergi mai departe cu acest proiect (...) şi cum de primul demers al acestei secţii, cu doamna Florea, care a fost cea care a venit ca propunere din partea ministrului Toader, primul lucru pe care îl face este să înceapă urmărirea penală faţă de fostul procuror şef al DNA", a afirmat Gorghiu.

Citește și PROTESTE pentru susținerea Codruței Kovesi. Românii din țară și străinătate ies în stradă

Întrebată dacă Laura Codruţa Kovesi ar trebui să îşi retragă candidatura pentru Parchetul European, Gorghiu a declarat că această opţiune îi aparţine fostei şefe a DNA.

„În PNL au fost foarte mulţi colegi de-ai mei care au ales să nu mai candideze pentru funcţii publice până li se rezolvă speţa. Ce va face în această situaţie doamna procuror, este opţiunea domniei sale. S-ar putea să vedem ca mâine, după audiere, toate lucrurile sunt în regulă şi nu se va întâmpla scenariul pe care apocaliptic îl anunţă cei de la PSD", a adăugat Alina Gorghiu.

Alianţa USR - PLUS i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să declanşeze referendumul pe Justiţie, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, opinând că nu este întâmplătoare citarea fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi la Secţia de investigare a magistraţilor, în ziua în care urma să plece la Bruxelles.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel