Gorj. Școlile din comuna primului român depistat cu Covid-19, închise. 20 de persoane, izolate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Școlile din comuna Prigoria, județul Gorj, unde locuiește primul român depistat cu noul coronavirus, au fost închise, joi dimineața, iar 20 de persoane din localitate sunt izolate la domiciliu, a declarat primarul Iuliana Iliescu.

Primarul comunei Prigoria, Iuliana Iliescu, a spus că tânărul care a fost confirmat cu noul coronavirus lucra la un atelier de prelucrare a lemnului, care îi aparține italianului de 71 de ani, diagnosticat, la Rimini, cu Covid-19.

„Băiatul lucra la un atelier de prelucrare a lemnului în Târgu-Jiu. Au mai luat probe din localitate și urmează să mai ia. Avem un număr total de 16 probe, de la vecini. Avem decizie de la inspectorat, închidem școlile, grădinițele, măsuri de carantină la domiciliu, le asigurăm noi prin primărie apă și hrană pentru 20 de persoane. Izolate la domiciliu sunt cele șapte și cele cărora urmează să le recolteze. O să decidem dacă închidem și primăria", a spus Iuliana Iliescu.

 

Românul a ajuns la Institutul Matei Balș din Capitală

 

Primul român infectat cu noul coronavirus a ajuns, joi dimineața, la Institutul Matei Balș din Capitală.

„Transportul s-a desfășurat în condiții normale pentru astfel de situații și nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane. Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj dotată corespunzător și având condiții de izolare totală a pacientului. De asemenea, pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe lângă personalul medical, de un echipaj specializat în intervenții de tip CBRN (situații de contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară)", au transmis, joi dimineață, reprezentanții Ministerului Sănătății.

 

Românul, izolat complet de restul pacienților

 

Potrivit acestora, bărbatul va rămâne la Institutul Matei Balș izolat complet de restul pacienților. Medicii au stabilit deja o schemă de tratament, iar starea sa este bună, neavând simptome specifice, mai spune Ministerul Sănătății.

Autoritățile au anunțat miercuri seara că pacientul diagnosticat cu noul coronavirus este un bărbat dintr-o comună din Gorj, care este, în prezent, în stare bună și nu are simptome de boală. Acesta fusese izolat și supravegheat în ultimele două zile, au anunțat autoritățile. Familia bărbatului, formată din șapte persoane, a fost pusă în carantină.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel