Grecia. Magazinele vor fi redeschise. Clienţii vor putea face cumpărături cu programare

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Grecia a autorizat redeschiderea magazinelor sale începând de luni, în pofida datelor medicale asociate epidemiei de COVID-19, care sunt în continuare îngrijorătoare, informează AFP.

Explicând că trebuie să permită rezidenţilor "să se relaxeze", Guvernul elen speră totodată să relanseze şi economia naţională, care are mult de suferit din cauza reducerii drastice a turismului.

Grecii care vor să meargă în magazine vor trebui totuşi să se programeze, iar numărul persoanelor care au voie să se afle în acelaşi timp într-un magazin a fost limitat. Astfel, până la 20 de cumpărători se pot afla simultan în magazinele mai importante.

 

Cumpărături cu programare



Măsura anunţată nu vizează însă marile magazine şi centrele comerciale. De asemenea, ea nu se aplică în două dintre cele mai mari oraşe ale Greciei după Atena, Salonic şi Patras, unde rata infectărilor cu noul coronavirus este deosebit de ridicată.

De la începutul pandemiei, Grecia a înregistrat 275.000 de cazuri de SARS-CoV-2, care au provocat 8.300 de decese, din care aproape 150 au fost raportate weekendul trecut.

Susţinătoare fermă a paşaportului de vaccinare, Grecia speră să îşi relanseze de la jumătatea lunii mai turismul, care reprezintă de obicei o parte importantă din PIB-ul său.

Autorităţile elene intenţionează să aloce 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei, după ce a cheltuit în acest scop aproape 24 de miliarde de euro în 2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel