Începând de joi, Grecia trece printr-o perioadă caniculară ce ar urma să atingă un vârf luni şi marţi, potrivit prognozelor meteorologice. Ţara a fost afectată de un val de căldură similar în iulie 1987, mai ales Atena, provocând peste o mie de morţi, din cauza lipsei aerului condiţionat şi a poluării.
"Ne confruntăm cu cel mai rău val de căldură din 1987", ceea ce provoacă "suprasolicitarea reţelei de electricitate", a declarat premierul la sfârşitul unei întâlniri cu responsabili ai operatorului grec de distribuţie electrică, ADMIE.
Mitsotakis a asigurat că autorităţile "fac tot posibilul pentru a face faţă situaţiei" şi a cerut utilizatorilor "să limiteze consumul, în special la începutul după-amiezii şi în timpul nopţii".
Serviciile meteorologice au prevăzut pentru luni şi marţi temperaturi de la 40 la 42 de grade Celsius în insule şi de la 41 la 43 de grade pe continent, cu valori maxime de 44 la 45 de grade în Peloponez şi Tesalia (nord).
În Atena, mercurul va depăşi 40 de grade, cu maxime de 43 de grade şi minime de 31 de grade, potrivit serviciilor meteorologice elene.
Mai multe incendii au izbucnit în Grecia la sfârşitul săptămânii trecute, fără să facă victime, mai ales în Insula Rodos şi în nord-vestul Peninsulei Peloponez. Luni, pompierii încercau să stăpânească cele două incendii.
"În iulie am avut 1.584 de focuri faţă de 953 în 2019", a declarat viceministrul protecţiei civile Nikos Hardalias la Star TV, estimând că "nu se mai vorbeşte despre schimbările climatice, ci despre ameninţarea climatică".
"Suntem într-o fază de dereglare climatică absolută", a mai spus el la televiziunea publică ERT, precizând că "în ultimele 48 de ore, am avut 116 incendii în Grecia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News