Publicitate
Capitala Greciei s-a trezit din nou într-un miros înţepător de fum de la incendiu, care a reizbucnit după-amiază la poalele muntelui Parnas, după ce distrusese peste 1.200 de hectare de marţi.
"Ţara noastră se confruntă cu o situaţie extrem de critică", a declarat joi seară premierul grec Kyriakos Mitsotakis, în faţa a zeci de incendii care devastează Grecia de o săptămână, sub efectul temperaturilor caniculare.
Potrivit viceministrului protecţiei civile, Nikos Hardalias, 57 din cele 99 de incendii recenzate joi erau încă active seara, în special cele de pe insula Evia şi din Peloponez, în vestul şi estul ţării, unde situaţia a rămas îngrijorătoare vineri dimineaţă.
În satul Afidnes, la 30 de kilometri nord de Atena, flăcările înteţite de vânt erau cele mai virulente, a constatat în timpul nopţii un fotograf AFP.
Un pompier şi cinci rezidenţi au suferit arsuri minore şi au fost spitalizaţi joi seară, potrivit agenţiei de presă ANA.
Autostrada care leagă Atena de nordul ţării şi drumul naţional pe aceeaşi rută au fost închise ca măsură de precauţie.
Cel puţin 450 de pompieri greci au intervenit pentru stingerea incendiului, ajutaţi de resurse aeriene şi terestre. Aproximativ 82 de pompieri francezi - militari şi civili - au sosit joi seară de la Marsilia şi urmează să intervină vineri, a indicat un oficial francez.
Protecţia civilă greacă a anunţat că aşteaptă două avioane din Franţa şi trei elicoptere din Elveţia, pe lângă întăririle din Cipru şi Suedia.
La rândul său, Israelul va trimite cât mai curând posibil într-un avion civil 15 pompieri şi o importantă încărcătură de ignifugi, au declarat autorităţile israeliene.
Şi România a anunţat că trimite în Grecia un modul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure, având în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News