Grecia SCHIMBĂ regulile pentru ROMÂNI, după creșterea numărului de infectări în rândul turiștilor din România

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
thassos_grecia_vacanta
thassos_grecia_vacanta

Numărul românilor confirmați pozitiv la infecția cu noul coronavirus în Grecia a crescut la 12, în doar câteva zile. Autoritățile Elene anunță măsuri dure pentru turiștii români.

Încă patru turiști români au ieșit pozitiv la testul pentru coronavirus în Grecia, anunță MAE. Grecia anunță schimbrea reglilor

„Cu referire la elementele menționate în spațiul public privind turiștii români depistați pozitiv cu COVID-19 în Republica Elenă și care refuză efectuarea carantinei pe teritoriul acestui stat decizând să revină în România pe cale rutieră, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu legislația bulgară, persoanele confirmate cu COVID-19 urmează a fi plasate în carantină, din dispoziția autorităților sanitare. Autoritățile bulgare pot lua, de asemenea, decizia de a nu permite accesul pe teritoriul Bulgariei", transmite MAE.

MAE reamintește că cetățenii care intră în Republica Bulgaria, inclusiv în scopul tranzitului, sunt obligați să completeze o declarație prin care atestă că nu au simptome specifice infecției cu COVID-19 și că nu au intrat în contact cu persoane care au fost diagnosticate ca infectate cu virusul SARS-CoV2 în ultimele 14 zile și nici nu sunt plasați în carantină. Declarația este disponibilă pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe - https://www.mae.ro/node/51904. În acest sens, MAE subliniază că declararea unor date false este sancționată conform legii bulgare.

REGULI pentru turiștii din Grecia

 

Alături de formularul de acces şi testul COVID negativ, trebuie aduse la cunoştinţa românilor noile norme formulate de autorităţile statului elen.

Astfel, sunt acceptaţi pe plajele private sau pe cele amenajate cel mult 40 de oameni pe o suprafaţă de 1 000 de metri pătraţi. Între şezIonguri, trebuie păstrată o distanţă de 4 metri.

În privinţa umbrelelor, s-a stabilit că acestea pot fi utilizate la doar 2 şezIonguri, exceptându-se familiile care au copii. Obligaţia turiştilor este să aşeze pe şezIong un prosop, iar obligaţia angajaţilor este să dezinfecteze şezIongurile, dar şi scaunele, de fiecare dată când sunt folosite de un turist.

Alcoolul este interzis la bar, iar mesele de Ia restaurante sunt distanţate Se poate vinde în continuare alcool, dar există interdicţia că acesta să nu mai fie servit la bar. Prin această măsură se doreşte împiedicarea aglomeraţiei. În cazul în care doriţi să serviţi masă la o terasă, trebuie să fiţi pregătit să vedeţi că oamenii trebuie să respecte cel puţin un metru pătrat între ei.

Citește și: Italia. Interzis în localități, până la 31 iulie: Document oficial. Poliția va controla pe oricine intră

 

De asemenea, sunt deschise şi interioarele restaurantelor, însă aici distanţa este de 2, 2 metri. La o masă sunt permise maxim 6 persoane, de la această regulă exceptându-se familiile care au copii mici. Obligaţia angajaţilor este să poarte masca, iar clienţii vor putea să o poarte doar dacă doresc. 

MAE face apel la cetățenii români care au fost confirmați ca fiind infectați cu virusul SARS-CoV2 pe teritoriul Republicii Elene să respecte toate recomandările autorităților elene, inclusiv efectuarea măsurii carantinei. De asemenea, MAE subliniază că nerespectarea recomandărilor autorităților elene și încălcarea protocoalelor epidemiologice cresc riscul de propagare a infecției iar în cazul revenirii în România anterior efectuării măsurilor stabilite pot pune în pericol siguranța celor de acasă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel