Potrivit The Independent, cea mai mare parte a Greciei nu a văzut aproape deloc ploaie de luni de zile, iar acum, când insulele se pregătesc să primească turiștii, problema aprovizionării cu apă devine din ce în ce mai complicată.
Cel mai mare rezervor de apă de pe insula Naxos a secat complet, fiind util acum doar pentru țestoasele care se mulțumesc cu ape mâloase. Apa de mare s-a infiltrat în puțurile de irigare goale, afectând grav recolta de cartofi de pe insulă. În sud, pe insula Karpathos, autoritățile au impus restricții privind schimbarea apei din piscine, iar pe insula Thasos, oficialii caută o unitate de desalinizare pentru a face apa de mare potabilă.
„A fost secetă mare în Marea Mediterană și, în special în Naxos, rezervoarele de apă de suprafață sunt goale”, a declarat primarul insulei, Dimitris Lianos.
Incendiile de vegetație au izbucnit foarte devreme în Grecia
Milioane de turiști vizitează Grecia anual pentru a se bucura de plajele sale, apa limpede și siturile antice. Însă, efectele schimbărilor climatice, inclusiv temperaturile mai ridicate, precipitațiile în scădere și incendiile de vegetație, amenință viitorul celui mai mare motor economic al țării. Anul acesta, îngrijorările sunt și mai mari după ce Grecia a avut cea mai caldă iarnă înregistrată până acum, iar incendiile de vegetație au izbucnit foarte devreme, inclusiv în zone unde în mod normal ar fi fost zăpadă.
Cel puțin șase turiști, inclusiv cunoscutul prezentator britanic Michael Mosley, au murit luna trecută în timpul primului val de căldură care a lovit țara. Experții în climă avertizează că ce este mai rău abia de-acum urmează. Andrea Toreti, coordonatorul Observatorului European și Global pentru Secetă din cadrul Serviciului de Management al Urgențelor Copernicus, a declarat că odată ce efectele secetei devin vizibile, este prea târziu pentru a lua măsuri.
„Trebuie să luăm măsuri de prevenire și pregătire, pentru că e prea târziu să facem ceva când situația s-a instalat”, a spus Toreti.
Rezervoarele de apĂ sunt aproape goale
Pe insula Naxos, zeci de mii de turiști vin zilnic în timpul verii, însă rezervoarele de apă ale insulei sunt doar la o treime din capacitatea de anul trecut. Autoritățile au asigurat trei unități portabile de desalinizare pentru a trata apa de mare și a o face sigură de băut, dar fermierii nu vor primi nimic din apa tratată și trebuie să se bazeze pe puțurile contaminate cu apă de mare.
Țările din Marea Mediterană, inclusiv Spania și Italia, caută modalități de a-și menține rezervele de apă, dar furnizorii de echipamente de desalinizare se confruntă cu o criză de aprovizionare din cauza cererii mari. În Thasos, oficialii doresc să achiziționeze o unitate de desalinizare pentru viitor, dar producătorii greci nu pot satisface cererea în această vară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News