Iniţiativa este inspirată de mişcarea "Fridays for Future", iniţiată de adolescenta suedeză Greta Thunberg, pentru a protesta faţă de lipsa de acţiune a guvernelor cu privire la criza climatică.
"Această chestiune nu este atât de prezentă în universităţile din Germania aşa cum ar trebui", a declarat pentru dpa purtătorul de cuvânt al mişcării "Students for Future", Tobias Holle.
Probleme legate de climă vor fi aduse în prim plan în cadrul universităţilor din Germania de luni până vineri. Proteste în stradă nu au fost planificate, a afirmat Holle, însă grupuri locale au dreptul de a-şi organiza propriile acţiuni, a mai spus el.
Studenţii doresc organizarea unor dezbateri substanţiale cu privire la probleme legate de climă. Aceasta include prelegeri referitoare la circumstanţele care conduc la schimbările climatice şi soluţii, precum şi ateliere despre ceea ce se poate face la nivel local.
"Greva studenţilor nu este doar o pârghie pentru a-i face pe politicieni să acţioneze, ci şi un laborator pentru viitoare concepte sustenabile", se arată în apelul la mobilizare al "Students for Future.
Acţiuni sunt planificate în circa 40 de oraşe şi în peste 50 de universităţi şi colegii din Germania, mii de studenţi fiind aşteptaţi să participe, a mai spus Holle.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News