Grevă feroviară în Italia. Trenurile nu circulă toată ziua, după atacul unor tineri asupra unui controlor 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
sursa foto: Pixabay
sursa foto: Pixabay

Personalul feroviar din Italia intră în grevă timp de opt ore, marți, 5 noiembrie. 

Publicitate

Astăzi, între orele 9:00 și 17:00, personalul feroviar de la companiile Trenitalia, Trenitalia Tper, Fs Security, Italo Ntv și Trenord a intrat în grevă timp de opt ore, ca reacție la înjunghierea unui conductor de tren de pe ruta Genova-Busalla. Incidentul a avut loc în gara Rivarolo.

Acțiunea de protest este organizată de sindicatele Filt Cgil, Fit Cisl, Uiltrasporti, Ugl Ferrovieri, Fast Confsal și Orsa Trasporti, care denunță o serie continuă de „atacuri asupra personalului feroviar” în ultimele luni. Sindicaliștii subliniază că, până în prezent, nu s-au luat măsuri eficiente pentru protecția angajaților și pentru creșterea supravegherii trenurilor de către poliție.

Doi egipteni au atacat controlorul

 

Atacul a avut loc pe trenul regional 12042, unde un controlor de 44 de ani a fost înjunghiat de două ori de un tânăr de 21 de ani de origine egipteană, însoțit de un minor născut în Genova într-o familie de aceeași origine.

Incidentul s-a produs în momentul în care conductorul le-a solicitat biletele celor doi pasageri și le-a cerut să coboare din tren în stația Rivarolo. Tânărul a scos un cuțit și l-a atacat pe conductor, apoi ambii au fugit.

Rănitul a fost stabilizat de echipele medicale sosite la fața locului și transportat de urgență la spitalul Villa Scassi din Genova, unde se află în afara oricărui pericol, având răni care nu au afectat organele vitale.

Autoritățile au reușit să identifice și să rețină atacatorii cu ajutorul carabinierilor și poliției feroviare.

În urma atacului, vicepremierul și ministrul Matteo Salvini și-a exprimat solidaritatea cu angajații feroviari care cer mai multă siguranță pe căile ferate. Salvini a subliniat că „este necesară o combatare mai fermă a imigrației ilegale”, făcând referire la implicarea imigranților ilegali în incidente violente din trenuri și gări.

Comisia de Garantare a Grevelor a făcut un apel către sindicate să limiteze protestul la un gest simbolic, dar sindicatele au refuzat, susținând că mobilizarea nu poate fi diminuată.

„Ar fi iresponsabil și ar compromite scopul acțiunii noastre de a pune în lumină gravitatea acestui incident de violență fără precedent, care afectează siguranța milioanelor de călători și a angajaților,” au transmis reprezentanții sindicatelor în răspunsul lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel