Grindeanu și Drulă se ceartă pe Facebook, iar autostrăzile României întârzie: „Nu poate minți o țara întreagă”/„Ăsta e pesedism pur”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Grindeanu și Drulă se ceartă pe Facebook, iar autostrăzile României întârzie: „Nu poate minți o țara întreagă”/„Ăsta e pesedism pur”
Grindeanu și Drulă se ceartă pe Facebook, iar autostrăzile României întârzie: „Nu poate minți o țara întreagă”/„Ăsta e pesedism pur”

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu se ceartă pe Facebook cu liderul USR Cătălin Drulă, iar autostrăzile României întârzie. 

Grindeanu spune pe Facebook că a crezut că Drulă a vrut să facă ceva „și pentru infrastructura din România atunci când a venit să își negocieze șefia Comisiei de transporturi din Camera Deputaților”, însă a constatat că „îl interesa doar o proptea pentru disputele interne din USR”.

„Drulă poate că i-a păcalit pe useriști să îl aleagă șef peste un partid de 9%, dar nu poate minți o țara întreagă!

Am crezut că Drulă vrea să facă ceva și pentru infrastructura din România atunci când a venit să își negocieze șefia Comisiei de transporturi din Camera Deputaților.

Constat însă că îl interesa doar o proptea pentru disputele interne din USR. Din fericire lucrurile în România se mișcă și fără rangă, fără tehnică prin birouri și fără armate de consultanți plătiți regește pentru nimic! "Providentialii" au rămas acolo unde le este locul: în bula USR, unde se încurajează unii pe alții. În viața reală însă proiectele merg înainte, așa cum am stabilit!

Și nicio minciună propagată de Cătalin “zero km” Drulă nu îl poate schimba”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina de Facebook.

 

Grindeanu: „Aceasta este realitatea incontestabilă a evoluției proiectelor de infrastructură”

 

În continuare, ministrul Transporturilor prezintă evoluția proiectelor de infrastructură și susține că „aceasta este realitatea incontestabilă” și că „nu poate fi modificată de prostioarele emise de useristul Cătălin Drulă și de acoliții lui”.

„1. Conform PNRR contractele pentru construcția întregii autostrăzi A7, Ploiești – Pașcani, trebuie semnate până în luna decembrie 2023. Cu toate astea, pe sectorul Ploiești – Buzău sunt semnate deja contractele de execuție pentru loturile 1 și 2, respectiv Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele, iar construcția va începe în cel mai scurt timp. Ofertele depuse pentru construcția lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) se află în curs de reevaluare până la finalul acestui an va fi desemnat un constructor. Termenul estimat pentru desemnarea constructorilor celor patru tronsoane ale sectorului de autostradă Buzău – Focșani este luna august 2022. Au fost obținute toate avizele necesare, pentru aprobarea indicatorilor tehnico– economici, urmând ultimul pas, emiterea Hotărârii de Guvern, astfel încât să fie demarată licitația pentru construcția celor trei tronsoane ale sectorului de autostradă Focșani – Bacău. Pentru sectorul Bacău – Pașcani, în data de 11.07.2022, CNAIR a transmis spre validare la ANAP documentațiile necesare atribuirii contractelor pentru construcția celor 3 loturi ale acestui tronson de autostradă.

2.Autostrada Transilvania Licitația pentru proiectarea și execuția sectorului de autostradă Chețani - Câmpia Turzii se află în ultima etapă de evaluare, estimându-se semnarea contractului în luna august. De asemenea, proiectarea și execuția tronsoanelor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș, se află în etapa a doua a licitației.În cazul sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș, licitația se află în reevaluare oferte, termenul estimat pentru comunicarea rezultatului procedurii fiind luna august 20223.A9 Timișoara – Moravița. În luna iunie, la Timișoara, am semnat acordul dintre România și Serbia pentru stabilirea conexiunii autostrăzii Timișoara – Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin. Elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției autostrăzii Timișoara – Moravița se află în derulare și va fi finalizat în aceasta toamnă. A fost finalizată analiza multicriterială 2, pentru definitivarea traseului. A fost obținut certificatul de urbanism iar în prezent se realizează investigații geotehnice. În 2023 se va lansa licitația și pentru construcția acestei autostrăzi.

Aceasta este realitatea incontestabilă a evoluției proiectelor de infrastructură care nu poate fi modificată de prostioarele emise de useristul Cătălin Drulă și de acoliții lui”, a conchis Grindeanu.

 

Cătălin Drulă: „E pesedism din ăla pur, old-style”

 

La scurt timp, Cătălin Drulă a comentat la postarea făcută de Grindeanu și a prezentat cum e cu „proiectele care merg înainte”.

„Sorine, că n-ai rezultate pentru că nu îți pasă și ai umplut ministerul de pile de partid și habarniști, e trist pentru noi toți. Că totuși, în loc să încerci să miști ceva minimal, semnalizezi dezastrul cu postarea asta, e pesedism din ăla pur, old-style.

Hai să vedem cum e cu "proiectele care merg înainte".

1 Șantiere pe care mai degrabă găsim cartea de matematică a lui Grindeanu decât muncitori:

- A3 Transilvania Cluj - Zalău
- centura Timișoara, Tecuci, Bârlad
- DX12 Craiova - Balș
- DNCB DN2 - A2
- A0 Sud lot 3

2 Proiecte din PNRR date de gard complet sau cu zero progres în lansarea licitațiilor:

- A1 Lugoj - Deva
- A7 Focșani - Bacău
- capetele A8
- reînnoiri, electrificări, ridicări restricții de viteză sau centralizări CFR
- Metrou M4 Gara de Nord - Filaret

3 Licitații uitate în sertar fără progres de luni de zile:

- A3 Chetani-Campia Turzii, A3 Suplacu de Barcău - Chiribiș
- A0 Nord tronsoanele 1 și 3
- proiectarea drumurilor rapide Cluj - Dej și Baia Mare - Dej - Bistrița

4 Licitații anulate:

- Craiova - Lugoj
- Lugoj - Deva
- modernizare DN71 Târgoviște - Sinaia
- proiectare drum legătură Ford la drum expres Craiova - Pitești
- spații civilizate de servicii pe A3 București - Ploiești sau Transilvania

Aș putea continua, dar ajunge și atât. În ritmul ăsta, la rotativă (dacă nu fugiți de la guvernare până atunci) o să predai succesorului Ministerul Rezilierilor și Șantierelor Abandonate.

PS: Pe la comisie, să dai niște explicații cum spune la Constituție, când te așteptăm? Că chiar și pesediștilor le e rușine de atâta lașitate, să tot fugi de prezență”, a comentat Drulă la postarea lui Grindeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel