Guran: "Dăncilă, un accident COSMIC. De Teodorovici nu au auzit oamenii nici cât de Barna"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Declaraţii dure din partea jurnalistului Moise Guran, la adresa premierului Viorica Dăncilă, pe care o compară cu un "accident cosmic". Jurnalistul susţine că premierul nu are destulă tracţiune politică şi nu are puterea să convingă electoratul. Iar alţi candidaţi din PSD, precum Eugen Teodorovici sau alții, nu au destulă notorietate să intre în campania electorală.

"Cu totul respectul pentru doamna Dăncilă, ea nu este un lider politic, ea este un accident cosmic. Ea a ajuns acolo pe postul de premier pentru că i s-a părut la un moment dat lui Liviu Dragnea că este un instrument așa, cum ar fi o mătură cu care dai după țânțarii din Bucureşti. Şi aşa a ajuns săraca prim-ministru. Acum, în toată conjunctura asta, nişte oameni din spate, care şi-au dat seama că nu pot tranşa bătălia dintre ei fără pagube mari pentru PSD, au convenit să mai amâne această bătălie propulsând-o, împingând-o mai în faţă pe doamna Dăncilă", a declarat Moise Guran, la Realitatea TV.

Citeşte şi: Băsescu: "PSD nu are un candidat care să îl bată pe Iohannis. Şerban Nicolae încă are apucături de şofer"

 

Moise Guran: "De Teodorovici nu au auzit oamenii nici cât de Barna. Şi de Barna au auzit puţini"

 

Jurnalistul susţine că Dăncilă nu are cum să convingă nici măcar "analfabeţii" să o voteze, iar cu atât maii puţine şanse ar avea alte nume vehiculate din PSD, de care cetăţenii au auzit poate mai puţin în spaţiul public.

Citeşte şi: Băsescu, despre Dăncilă: "E mai liberă. Creşte mai cu un CEx, mai cu un sex"

"Doamna Dăncilă nu are tracţiune electorală. Sunt convins că nici analfabeţii nu o votează pe doamna Dăncilă. Nu îi convinge că e analfabet funcţional. Citeşte de pe foi bine, mai şi vorbeşte liber. E eliberată de foile Ancăi Alexandrescu, e mai bine decât cu foile. Dar cu toate astea, nu e şi nu are cum să fie lider politic. Nu e acea femeie vivace, cum e doamna Firea, care zice eu fac şi dreg. Nu zic că doamna Firea a avut conţinut. Conţinutul doamnei Firea ni l-a dovedit nouă, bucureştenilor în primul rând, dar percepţia ei încă este destul de bună în ţară. În absenţa unei candidaturi a doamnei Firea e posibil ca din PSD să se rupă o grupare mai radicală, mai PRM-istă, care să meargă cu un candidat propriu la preşedinţie, în condiţiile în care doamna Dăncilă ar fi candidat, Orlando Teodorovici şi cine o mai găsi ei pe acolo. Să zicem că Dăncilă are notorietate. După ce ai fost premier şi după ce faci atâtea gafe, nu ai cum să nu te cunoască toată ţara. Dar de Teodorovici nu au auzit oamenii nici cât de Barna. Şi de Barna au auzit puţini", a mai spus Moise Guran, în emisiunea "Legile Puterii".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel