Guvernul a adoptat OUG privind ajutorul social pentru pensionarii cu pensia de până în 1.600 lei

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea o singură dată, în luna ianuarie, a unui ajutor financiar pensionarilor cu pensia mai mică sau egală cu 1.600 lei pe lună, a anunţat, ministrul Muncii, Marius Budăi.  

"Vă anunţăm că pachetul social asumat de coaliţia aflată la guvernare care susţine Guvernul României a fost încheiat astăzi cu aprobarea ultimei ordonanţe de urgenţă, a ultimului act normativ, cu implementarea acelui ajutor financiar acordat o singură dată, în luna ianuarie, pensionarilor care au până la 1.600 lei şi egal cu 1.600 pensia", a afirmat Budăi, după şedinţa de Guvern.

El a spus că această măsură, împreună cu celelalte din pachetul social, va apăra pensionarii în faţa scumpirilor.

"Este o măsură care vine să creeze, pe lângă celelalte măsuri din pachetul social, un scut în jurul celor mai nevoiaşi părinţi şi bunici ai noştri (...) în faţa acestui val uriaş de scumpiri", a adăugat Marius Budăi.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ordonanţa prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 şi este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepţional.

Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acorde diferenţiat, astfel: 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei; ca diferenţă între nivelul de 2.200 lei şi nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii şi beneficiarii cu venituri între 1.001 - 1.600 lei inclusiv.

Astfel, spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidenţa caselor teritoriale de pensii care au domiciliul în România.

"Guvernul a stabilit ca ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire şi a suplimentului pentru energie. De asemenea, nici majorarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale să nu fie luată în calcul pentru acordarea ajutorului de încălzire şi a suplimentului pentru energie în acest sezon rece", se menţionează în comunicat.

În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel