Guvernul a aprobat calendarul, organizarea şi cheltuielile aferente alegerilor parlamentare

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri hotărârile privind calendarul, organizarea, desfăşurarea şi cheltuielile aferente alegerilor parlamentare din acest an, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Suma totală estimată pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este de 878,103 milioane lei, a precizat el.

"Pentru organizarea alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie 2024 şi pentru asigurarea, în cât mai bune condiţii, a dreptului la vot al cetăţenilor, atât din ţară, cât şi din afara graniţelor, Guvernul a adoptat astăzi legislaţia necesară concretizată în trei hotărâri de guvern. Aceste trei hotărâri stabilesc în detaliu, calendarul acţiunilor electorale, măsurile tehnice şi cheltuielile pentru pregătirea şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor", a declarat Constantin.

El a amintit că primul pas prevăzut în calendarul electoral îl reprezintă constituirea Biroului Electoral Central.

Data limită pentru depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianţe electorale este 10 septembrie, iar 16 septembrie este termenul până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul Electoral, cu adresa din străinătate, pentru opţiunea de a vota la secţia de votare. Autoritatea Electorală Permanentă are un site dedicat - votStrainatate.ro, a indicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Începând cu 16 septembrie, misiunile diplomatice şi oficiile consulare comunică AEP propunerile privind sediile secţiilor de votare din străinătate.

Până la data de 2 octombrie, a adăugat Constantin, va avea loc depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor la circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi depunerea listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale.

Totodată, 17 octombrie este data până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul Electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă, online pe site-ul votStrainatate.ro.

Tot până pe 17 octombrie partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente în circumscripţiile electorale din ţară, a mai declarat Constantin.

Data de 22 octombrie este data limită pentru stabilirea şi depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central.

Stabilirea timpilor de antenă care revin partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care urmează să participe la parlamentare se face până pe 31 octombrie.

Pe 1 noiembrie a fost fixată data pentru începerea campaniei electorale, care urmează să se încheie pe 30 noiembrie, ora 7,00.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a explicat că o doua hotărâre adoptată în şedinţa de Guvern stabileşte condiţiile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

"Sunt acolo detaliate atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, MAE, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prefecţilor şi primarilor în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea scrutinului", a menţionat Mihai Constantin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel