Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Sursa foto: gov.ro
Sursa foto: gov.ro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat că, Executivul a avizat publicarea raportului GRECO, conform Agerpres.

„Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO pentru că, aşa cum a şi spus doamna prim-ministru, vom face demersurile necesare şi vom îndeplini toate procedurile, pentru că Guvernul chiar este transparent în ceea ce priveşte relaţia cu partenerii noştri europeni pe acest segment. Procedural, de acum încolo, ministrul Justiţiei va stabili împreună cu GRECO momentul în care va fi publicat (raportul – n.r.) pentru o sincronizare, dacă vreţi, să fie publicat şi limba română şi în limba engleză în acelaşi timp. Doamna ministru al Justiţiei va oferi mai multe detalii referitor la momentul în care va fi făcut public, dar e o chestiune de zile presupun”, a declarat Nelu Barbu.

 Experții GRECO se declară  îngrijorați de activitatea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor comise de magistrați și recomandă Guvernului să desființeze această ”anomalie a sistemului judiciar” care pune în pericol independența justiției.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel