Guvernul acordă vouchere de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Guvernul acordă vouchere de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv, conform unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern joi, a anunțat ministrul Tinretului și Sportului Ionuț Stroe.

„Este o măsură, o intervenție urgentă a Guvernului, în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim controlat, într-un regim organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor și entităților sportive din România, în primul și în primul rând, pentru a forma o viitoare generație de sportivi. Și spunem lucrul acesta pentru că, din păcate, cifra lor în acest moment, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat și organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc, și anume, o comparație, de exemplu, cu numărul seniorilor este defavorabilă. Deci, avem mai puțin copii, care, practic, ar trebui să asigure o nevoie mult mai mare sportului românesc mâine”, a spus ministrul.

La prima legitimare a unui copil la un club sportiv acesta va primi un voucher de 300 de lei.

„Cu cât avem mai mulți copii înregimentați în entități sportive, cu atât viitorul sportului românesc poate fi asigurat”, a adăugat Stroe, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel