Guvernul britanic are în vedere construcţia unei noi centrale nucleare mari

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Guvernul britanic a anunţat joi că are în vedere o altă mare centrală nucleară în ţară, pe lângă proiectele în curs Hinkley Point C, în construcţie, şi Sizewell C, în dezvoltare, ambele derulate de compania energetică franceză EDF, transmite AFP.

Executivul britanic a publicat joi o "foaie de parcurs a energiei nucleare", care prevede în special "să exploreze construcţia unei noi centrale electrice majore", potrivit unui comunicat.

Regatul Unit, care urmăreşte neutralitatea carbonului în 2050 şi a pus accent pe securitatea energetică încă de la începutul războiului din Ucraina, caută să accelereze dezvoltarea energiei nucleare, care nu eliberează CO2 în mediu.

Londra, care speră să-şi acopere un sfert din necesarul de electricitate prin energie nucleară până în 2050, construieşte mari centrale tradiţionale, dar vrea să se bazeze şi pe reactoare modulare mici - mai ieftine şi, prin urmare, mai uşor de finanţat, dar care necesită încă ani de dezvoltare.

În octombrie, au fost selectate de către executiv şase companii ca finaliste într-o licitaţie pentru construcţia acestor reactoare nucleare mici, printre care britanicii de la Rolls Royce, precum şi EDF.

Compania energetică franceză, care este din 2009 operatorul parcului nuclear existent dincolo de Canalul Mânecii, a anunţat marţi într-un comunicat că "prevede să investească alte 1,3 miliarde de lire sterline (1,5 miliarde de euro) în cele cinci centrale nucleare în producţie în Regatul Unit în perioada 2024-2026".

Duminică, Londra a informat despre lansarea unui program de producere a combustibilului de tip HALEU (high assay low enriched uranium), care să alimenteze următoarea generaţie de reactoare nucleare şi care deocamdată este produs doar comercial de Rusia, cu o investiţie de 300 de milioane de euro de lire sterline (348 de milioane de euro).

Anunţul de joi "oferă o anumită speranţă, dar această foaie de parcurs trebuie să devină realitate - şi rapid -, altfel riscăm un alt start fals energetic", a reacţionat sindicatul GMB într-un comunicat.

La rândul său, ONG-ul Greenpeace UK a criticat "anunţurile grandioase" regulate ale Londrei privind energia nucleară, în speranţa de a atrage investitori pentru a "finanţa această tehnologie a secolului XX".

Dar "sectorul energetic ştie că argumentele economice în favoarea energiei nucleare lente (de implementat) şi costisitoare pur şi simplu nu rezistă şi că viitorul este (în energiile) regenerabile", a adăugat Doug Parr de la Greenpeace UK.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel