Guvernul de la Berlin lucrează la un pachet de măsuri pentru a uşura situaţia populaţiei în faţa preţurilor ridicate la energie

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

În Germania, cancelarul Olaf Scholz a anunţat că Guvernul de la Berlin lucrează la un pachet de măsuri precise şi personalizate pentru a uşura situaţia populaţiei în faţa preţurilor ridicate la energie.

Guvernul îşi va încheia în curând consultările în acest sens, a spus cancelarul, iar ministrul federal de finanţe, Christian Lindner, a evocat şi el perspectiva unui pachet masiv de ajutor, care să vizeze întreaga societate.

Olaf Scholz nu a precizat când va fi prezentat cel de-al treilea pachet de ajutor pentru populaţie şi nici măsurile concrete pe care le are în vedere Guvernul. Este însă de presupus că forma finală a măsurilor va fi stabilită în cadrul unei reuniuni a coaliţiei, peste câteva zile. Negocierile din cadrul coaliţiei trenează şi pentru că social-democraţii, liberalii şi ecologiştii, pe lângă diferendele cu privire la componentele pachetului de ajutor, nu au ajuns la un acord nici în ceea ce priveşte finanţarea acestuia.

Vestea bună, potrivit experţilor, o reprezintă situaţia bugetară a Guvernului federal, mai relaxat decât s-ar putea presupun, aceasta în principal pentru că veniturile fiscale continuă să evolueze bine. Anterior, Guvernul de la Berlin a evocat reformarea alocaţiei pentru locuinţe la sfârşitul anului şi o plată unică pentru încălzire. În discuţie se află şi subvenţii pentru pensionari, însă şi o reformă a impozitului pe venit, prin care Christian Liedner, ministrul de finanţe federal, doreşte să limiteze o creştere a impozitelor generată de inflaţie.

Guvernul de la Berlin lucrează la un pachet de măsuri pentru a uşura situaţia populaţiei în faţa preţurilor ridicate la energie

 

În acelaşi timp, coaliţia tripartită de la Berlin anunţă că vrea să ţină sub control preţurile mari la energie. Pe pieţele de electricitate există speculatori, dar şi un fel de pilot automat al randamentului, a explicat ministrul de finanţe Liendner. Aceste reguli înseamnă ca majorarea preţurilor la gaze duce automat la creşterea preţurilor la curent electric şi prin urmare la profituri suplimentare, în special pentru companiile care de fapt furnizează electricitate ecologică ieftină.

Ministrul economiei, Robert Habeck, a subliniat că intenţia Guvernului este să prevină tocmai acest fenomen prin modificarea structurii pieţei; costurile scăzute de producţie ale energiilor regenerabile şi ale centralelor electrice pe bază de cărbune trebuie să fie transferate în totalitate consumatorilor, a cerut Habeck. De altfel, preţurile ridicate la energie reprezintă o povară nu numai pentru cetăţeni, ci şi pentru întreprinderile germane. Habeck însuşi spune că în companiile pentru care consumul de energie este o parte esenţială a modelului de afaceri atmosfera este apăsătoare.

Siegfried Russwurm, preşedintele BDI, Asociaţia Federală a Industriei Germane, care a participat la şedinţa de guvern de la Castelul Meseberg în calitate de invitat, a avertizat că scăderea consumului de gaz în industrie nu este o veste bună, ci dimpotrivă, un indiciu al unei scăderi dramatice a producţiei, veste catalogată de ministrul economiei drept profund îngrijorătoare. Totuşi, spre dezamăgirea mediului de afaceri, Guvernul nu a anunţat nimic concret nici în cazul ajutoarelor pentru întreprinderi.

Preşedintele executiv al Asociaţiei IMM-urilor, Ludwig Veltmann, a remarcat că armonia răspândită în fotografii de membrii Guvernului nu poate ascunde faptul că a fost ratată o oportunitate de a salva companiile mici şi mijlocii, coloana vertebrală a economiei germane, care se confruntă cu ameninţări existenţiale.

Săptămâna trecută, Ministerul Economiei a decis să prelungească actualul program pentru industria energo-intensivă prin care companiile pot primi o subvenţie de până la 50 de milioane de euro pentru costurile cu gazele naturale şi energia electrică. Cererile pot fi depuse până la finele lunii septembrie, dar ministerul vrea să prelungească programul o dată ce obţine aprobarea Comisiei Europene. Comunitatea de afaceri solicită o prelungire a ajutorului şi în cazul în care costurile cu energia ale unei companii depăşesc mai mult de 10 procente în raport cu cifra de afaceri a acesteia faţă de anul precedent statul să contribuie direct la costurile suplimentare, potrivit Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel