Guvernul Dăncilă loveşte în copiii cu dizabilităţi

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Guvernul Dăncilă loveşte în copiii cu dizabilităţi. Guvernul a alocat zero lei în bugetul pentru anul 2019 pentru persoanele cu dizabilităţi, mutând acordarea indemnizaţiilor în sarcina autorităţilor locale.

 Primăriile din ţară au început să concedieze asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi pentru că nu au bani să le plătească salariile, scrie adevarul.ro.

 „Acum începem să vedem primele efecte ale aprobării bugetului pe acest an, cu zero bani alocaţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Deja, în multe judeţe din ţară, avem sute de părinţi care au primit aceste notificări cu privire la concediere. Acest fapt este extrem de grav, în condiţiile în care în România, în lipsa personalului calificat şi a centrelor speciale, unul dintre părinţii unui copil cu dizabilităţi trebuie să renunţe la job ca să aibă grijă de el. În schimbul acestui seviciu părintele primeşte suma de 1.200 de lei. Trebuie înţeles că aceşti bani nu reprezintă un beneficiu pentru părinte, ci o formă de protecţie pentru persoanele cu dizabilităţi. Prin această măsură, Guvernul taie şi ultima plasă de siguranţă pentru cei mai dezavantajaţi dintre cetăţenii ţării”, a spus Mădălina Turza, preşedinte Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

 Potrivit statisticilor, în România sunt peste 800.000 de persoane cu dizabilităţi, 40% dintre acestea suferind de un handicap grav, beneficiind astfel, pe lângă indemnizaţia lunară, de un asistent personal care primeşte un ajutor din partea statutului. 50.000 este numărul total al copiilor cu dizabilităţi de gradul 1, foarte grav, ce au dreptul la un asistent personal.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel