Guvernul Meloni intenţionează să reînvie şantierul faraonic al podului peste Strâmtoarea Messina, care leagă Sicilia de Italia

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Guvernul Meloni intenţionează să reînvie şantierul faraonic al podului peste Strâmtoarea Messina, care leagă Sicilia de Italia
Guvernul Meloni intenţionează să reînvie şantierul faraonic al podului peste Strâmtoarea Messina, care leagă Sicilia de Italia

Noul guvern italian condus de Giorgia Meloni intenţionează să reînvie şantierul faraonic al podului peste Strâmtoarea Messina, care leagă Sicilia de Italia continentală, care a fost îngropat în 2011 de executivul lui Silvio Berlusconi, scrie AFP.

La iniţiativa ministrului transporturilor şi infrastructurii, Matteo Salvini, guvernul a aprobat luni seară reactivarea companiei Stretto di Messina (Strâmtoarea Messina), însărcinată cu realizarea proiectului şi pusă în lichidare în 2013.

„Nu este o infrastructură siciliană sau calabreză”, acest pod „poate şi trebuie să fie o bijuterie la nivel planetar”, a declarat Matteo Salvini miercuri într-o conferinţă online dedicată acestui subiect.

„Tehnic, nu va fi uşor, trebuie revizuit planul economic şi financiar, iar proiectul actualizat”, a spus el, estimând că lucrările ar putea începe în doi ani.

Printre opţiunile de pe masă, liderul Ligii (anti-imigraţie) a citat reluarea vechiului proiect sau lansarea unei noi cereri de ofertă.

 

Acest pod are un cost estimat de 6 miliarde de euro



Parlamentul italian a votat în octombrie 2011 o moţiune care a pus capăt finanţării publice de 1,77 miliarde de euro pentru şantierul controversat al podului.

Guvernul Berlusconi, confruntat cu o criză financiară care l-a forţat să adopte măsuri draconice de austeritate, a fost de acord cu acest vot.

Acest pod, cu un cost estimat de 6 miliarde de euro, urma să aibă aproape 3,7 km lungime, la o înălţime de 64 de metri deasupra mării.

În octombrie 2011, Comisia Europeană a exclus acest pod din lucrările considerate prioritare şi strategice pentru dezvoltarea transporturilor în UE.

Ideea de a lega Sicilia de restul continentului este veche de zeci de ani, dar ea se chinuie să găsească o soluţie viabilă.

Proiectul podului a fost relansat de guvernul anterior Berlusconi ales în 2001, apoi anulat de guvernul de centru-stânga al lui Romano Prodi în 2006.

 

Comisia Europeană a iniţiat o procedură împotriva Italiei



Grupul italian de construcţii Webuild (ex-Salini Impregilo) a câştigat în 2005 licitaţia pentru a fi antreprenorul principal al şantierului cu un deviz de 3,9 miliarde de euro, înainte de a vedea proiectul îngropat.

În octombrie 2005, Comisia Europeană a iniţiat o procedură împotriva Italiei, acuzând-o în special că nu a efectuat „analiza de impact asupra mediului” a construcţiei podului pentru cele aproximativ 300 de specii de păsări sălbatice prezente în strâmtoare.

Geologii avertizaseră cu privire la vulnerabilitatea podului în faţa activităţii seismice semnificative din această regiune, reaminteşte AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel