Noul prim-ministru suedez, Ulf Kristersson, a prezentat miercuri, în primul său mesaj de Crăciun, o imagine sumbră a situaţiei ţării, în care a făcut referire mai ales la ameninţările la adresa siguranţei publice.
"Suedia se află într-o situaţie foarte serioasă", a afirmat Kristersson, un conservator care a devenit prim-ministru la mijlocul lunii octombrie, după ce a primit sprijinul unui partid de extrema dreaptă.
Kristersson a scos în evidenţă ceea ce a descris ca fiind trei crize care subminează securitatea Suediei: o creştere abruptă a violenţei bandelor, războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi criza energetică din Europa.
Chiar dacă Suedia este adesea văzută din străinătate ca o ţară paşnică, în realitate niciun alt membru al Uniunii Europene nu are nivelul Suediei de violenţă cu armele de foc, a arătat el.
Conform premierului, de la începutul anului şi până la mijlocului lunii decembrie, au fost înregistrate 378 incidente cu arme de foc, în care au murit 60 oameni şi 104 au fost răniţi.
Spre comparaţie, în Danemarca şi Norvegia au fost consemnate doar câte patru decese, iar în Finlanda două. La Södertälje, lângă Stockholm, în acest an au fost împuşcaţi toţi atâţia oameni ca şi la Londra.
Victimele sunt în special tineri, aproape întotdeauna membri ai unor bande infracţionale şi proveniţi din rândul imigraţiei, a mai afirmat şeful guvernului.
Guvernul Suediei îndeamnă populația să se pregătească de pene de curent
Tot miercuri, executivul de la Stockholm a prevenit populaţia şi companiile să se pregătească pentru posibile întreruperi în furnizarea de electricitate în această iarnă, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
'Riscul întreruperii alimentării este real şi suedezii trebuie să se pregătească pentru asta', a declarat ministrul pentru apărare civilă, Carl-Oskar Bohlin, într-o conferinţă de presă.
'Suedia nu a mai fost niciodată în această situaţie până acum', a subliniat el, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Preţurile la energie în ţara scandinavă au explodat în acest an pe fondul temerilor că reducerea exporturilor de gaz din Rusia va duce la penurii, iar guvernul suedez a recomandat populaţiei în această lună să consume mai puţină electricitate.
Planurile de urgenţă trebuie să ia în considerare posibilitatea unor pene de curent scurte, dar şi a unora mai lungi, a spus ministrul.
'Este mai bine să fii pregătit decât să nu fii. Aceasta nu este o încercare de a fi alarmist', a adăugat el, potrivit sursei citate.
Oficialii le recomandă oamenilor să aibă în casă un aparat de radio cu baterii, lanterne, apă îmbuteliată şi mâncare simplu de pregătit.
Compania suedeză Vattenfall a anunţat pe 2 decembrie că a amânat până pe 23 februarie repornirea reactorului nuclear Ringhals 4, aceasta fiind una din cauzele care afectează alimentarea cu energie a Suediei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News