Halep, la Madrid. Adversar greu pentru Simona în turul doi

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Madrid. Potrivit declarațiilor româncei, starea sa de sănătate este bună, recuperându-se după accidentări.

 Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens va fi adversara româncei Simona Halep, campioana en titre şi liderul mondial la zi, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro.

Halep (26 ani), campioană la Madrid în ultimii doi ani, a trecut duminică de rusoaica Ekaterina Makarova cu 6-1, 6-0, după doar 51 de minute, în timp ce Elise Mertens (22 ani, 16 WTA) a învins-o pe compatrioata sa Alison Van Uytvanck, cu 6-4, 6-4. Sâmbătă, Mertens câştiga titlul la Rabat, după 6-2, 7-6 (4) cu australianca Ajla Tomljanovic.

Halep şi Mertens vor fi adversare în premieră. O mare surpriză a produs duminică Sara Sorribes Tormo (Spania), care a învins-o pe americanca Madison Keys, cap de serie numărul 13, cu 7-5, 6-2. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel