La ieşirea din ţară, timpii estimaţi depăşesc 400 de minute la Galaţi, iar pe intrarea în ţară, la Negru Vodă, ajung la 500 de minute. Potrivit aplicaţiei Trafic Online a Poliţiei de Frontieră, duminică la ora transmiterii acestei ştiri, se înregistrează timpi mari de aşteptare pentru intrarea şi ieşirea din ţară a camioanelor.
La ieşirea din ţară, punctele roşii de pe hartă sunt Calafat (150 de minute), Negru Vodă (60 de minute), Isaccea (320 de minute), Galaţi (400 de minute) şi Albiţa (100 de minute).
La intrarea în ţară, puntele roşii sunt Calafat (250 de minute), Giurgiu (70 de minute), Negru Vodă (500 de minute), Isaccea (60 de minute), Galaţi (60 de minute) şi Albiţa (80 de minute).
Timpii ridicaţi de aşteptare se datorează numărului mare de camioane prezente la intrarea şi ieşirea din ţară, dar şi durata mare a controalelor în Republica Moldova şi Ucraina.
Traficul autoturismelor se derulează normal.
IGPF: Peste 132.000 de persoane au intrat sâmbătă în ţară, dintre care circa 9.800 de ucraineni
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 132.008 persoane, dintre care 9.813 de cetăţeni ucraineni.
Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 3.889.971 cetăţeni ucraineni.
Sâmbătă au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 234.150 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 64.590 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
În zona punctelor de trecere şi a "frontierei verzi", poliţiştii au constatat 89 de fapte ilegale (39 infracţiuni şi 50 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 73.000 lei. Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 220.000 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News