Harry și Meghan așteaptă al doilea copil. Reacția reginei Elisabeta la aflarea veștii

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a felicitat pe prinţul Harry şi pe soţia sa, Meghan, la aflarea veştii că ducele şi ducesa de Sussex aşteaptă al doilea copil, relatează dpa şi Reuters

"Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales şi întreaga familie regală este încântată şi le doreşte numai bine", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham duminică seara, potrivit agenţiei de ştiri Press Association.

Suverana în vârstă de 94 de ani se află în prezent la castelul Windsor, lângă Londra, împreună cu soţul ei Philip, în vârstă de 99 de ani, duce de Edinburgh. Din cauza pandemiei de coronavirus, membrii familiei regale se întâlnesc rareori.

Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, şi soţia sa, ducesa Camilla, îşi petrec majoritatea timpului la reşedinţa lor Highgrove House din sud-vestul Angliei.

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, au făcut publică duminică vestea că aşteaptă al doilea copil şi au publicat o fotografie alb-negru cu ei doi sub un copac. Meghan stă întinsă şi îşi odihneşte capul pe piciorul lui Harry, ţinând o mână pe burtă.

Harry şi Meghan au renunţat la datoriile regale în ianuarie 2020 şi s-au mutat cu Archie în California de Sud pentru a trăi o viaţă mai independentă, departe de atenţia presei britanice.

Anunţul a survenit după ce Meghan a dezvăluit în noiembrie că a pierdut o sarcină în vara lui 2020, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel