Plecarea lui Bogaciu este cel de-al doilea "transfer" realizat astăzi, după ce Oana Silvia Vlăducă, deputat PSD de Dâmbovița, a părăsit PSD pentru Pro România.
"Am hotărât să mă alătur echipei Pro România, deoarece aici este singurul loc unde se face o politică social-democrată autentică, în beneficiul oamenilor și nu al liderilor.
Cu fiecare zi care a trecut de la demisia mea din Partidul Social Democrat, mi-am întărit convingerea că am făcut un lucru bun și că doar așa îi voi putea reprezenta cu onestitate pe cetățenii din județul Ilfov care mi-au acordat voturile și încrederea lor. Cum aș putea acum să apar în fața lor, ca membră a unui partid care, prin guvernul pe care îl susține, condamnă Bucureștiul și întreaga zonă metropolitană la subdezvoltare?
Proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, și altele asemenea referitoare la Zona Metropolitană, nu vor mai putea fi demarate în condițiile acestei subfinanțări, iar cetățenii din localitățile limitrofe Capitalei vor deveni victime colaterale într-un război politic care nu-i privește.
De aceea, asemeni altor colegi ai mei, consider că lucrurile în PSD se îndreaptă într-o direcție greșită și cum în interior nu sunt tolerate niciun fel de idei sau opinii contrare celor ale echipei actuale de conducere, singura soluție este construirea unei alternative în afara partidului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!", este mesajul postat pe contul său de Facebook de Alexandra Corina Bogaciu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News