Autorităţile sanitare americane au anunţat vineri că anchetează 109 cazuri de hepatită de origine necunoscută înregistrate la copii din SUA, dintre care cinci soldate cu deces, transmit AFP şi Reuters.
Aceste cazuri de inflamaţie a ficatului au fost detectate în 25 de state şi teritorii americane, iar copiii afectaţi au o vârstă medie de numai doi ani, a precizat un responsabil al Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) într-o conferinţă de presă.
Alte peste 200 de cazuri au fost înregistrate în afara SUA, mai ales în Europa, a precizat un alt responsabil.
Dată fiind vârsta lor foarte fragedă, copiii afectaţi nu au fost, în cea mai mare parte, eligibili pentru a fi vaccinaţi anti-Covid-19, iar directorul adjunct al CDC pentru boli infecţioase, Jay Butler, a ţinut să sublinieze că "vaccinarea împotriva Covid-19 nu a fost cauza" bolii, precizând că doreşte să pună capăt astfel zvonurilor care circulă pe internet.
Hepatita la copii. Se ia în calcul inclusiv infectarea Covid-19
Acesta a mai adăugat că infectarea cu Covid-19 nu a fost exclusă ca o potenţială cauză.
CDC privilegiază totuşi pista unui adenovirus, un tip de virus destul de comun, dar despre care nu se ştia până acum că poate provoca hepatită la copii sănătoşi. S-a confirmat astfel că peste jumătate dintre copiii afectaţi din SUA au fost testaţi pozitiv pentru adenovirusul "tip 41".
Butler a mai precizat că în SUA cazurile au survenit în ultimele şapte luni şi 14% dintre copiii afectaţi au avut nevoie de o grefă de ficat.
"Ştim că această ştire poate fi alarmantă, mai ales pentru părinţii de copii mici, dar este important să amintim că aceste hepatite severe sunt rare", a dorit el să liniştească publicul.
Deşi 90% dintre copiii afectaţi au necesitat internare, în majoritatea cazurilor aceştia s-au vindecat, mai menţionează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News