Horațiu Moldovan: „Nu toţi pacienţii raportaţi au murit efectiv din cauza pneumoniei cu COVID”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că nu toți cei raportați au murit din cauza pneumoniei cu COVID și spune că mulți dintre aceștia erau în stare gravă din cauza bolilor asociate.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horaţiu Moldovan, a declarat că toți cei sunt confirmați cu COVID-19 sunt raportați la decese, dar nu înseamnă că au murit din cauza virusului.

„Nu toţi pacienţii raportaţi, cei 820 sau 818 dacă nu mă înşel, au murit efectiv din cauza pneumoniei cu COVID. Are test pozitiv, e infectat cu COVID, e raportat ca COVID, asta nu înseamnă că a murit din cauza asta”, a spus medicul Horațiu Moldovan.

 

Moldovan recunoaşte că o parte importantă dintre morţi nu au avut drept cauză a mortalităţii COVID-19

 

Mulţi dintre cei infectaţi erau în stare foarte gravă atunci când au fost internaţi. Horaţiu Moldovan recunoaşte că o parte importantă dintre morţi nu au avut drept cauză a mortalităţii coronavirusul.

„Există un număr semnificativ de pacienţi decedaţi care asociază COVID, dar a căror cauză de mortalitate este alta: cancer terminal, insuficienţă cardiacă terminală, severă, accident vascular cerebral, ciroză hepatică decompensată, insuficienţă renală cronică”, a mai spus secretarul de stat.

Profesorul Horațiu Moldovan anunţă că ia în calcul ca DSP-urile din ţară să împartă cele peste 800 de decese raportate până acum şi să facă o statistică separată a deceselor din alte cauze decât cele datorate exclusiv COVID-19, însă acest lucru este deocamdată la nivel de discuţii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel