Horoscop, luni, 9 iulie 2018

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

BERBEC

Ai un mare vis în minte, dar uneori te sperii chiar tu de el şi teama aceasta generează oprelişti. Ai un exemplu demn de urmat în faţa ochilor, o persoană căruia i s-a împlinit visul similar cu al tău, ca atare încearcă ori să-l imiţi, ori să-i calci pe urme, pentru că reţeta sa de succes ţi se potriveşte şi ţie.

Evident, tu nu eşti exact ca el, dar poţi face unele ajustări pe ici, pe colo la modul tău de a fi pentru a-i semăna, semn că scopul spre care evoluezi necesită şi din partea ta unele eforturi de voinţă. Nu poţi ajunge acolo fără unele modificări chiar asupra ta, ca om!

TAUR

Discuţi la modul foarte serios cu o persoană care a trecut prin câteva probe majore de destin şi observi la el transformări uluitoare. Eşti curios să afli cum a reuşit să ajungă la fel, şi îi asculţi povestea cu urechile pâlnie, pentru că te regăseşti cumva în experienţa sa. Simţi că ai putea să-i urmezi exemplu şi să faci şi tu unele schimbări benefice în viaţa ta.

Ascultă deci ce-ţi transmite cel din faţa ta, pentru că nu o face nici ca să se laude, nici ca să câştige admiraţia lumii, ci pentru că ştie că exemplul lui poate fi urmat şi de alţii pentru a-şi găsi calea potrivită. El poate fi mentorul tău într-un moment de căutare de sensuri.

GEMENI

Iubirea poate vindeca multe, ca atare cheamă-l pe Cupidon de partea ta să-ţi dea cele mai bune sfaturi în situaţia care te deranjează atât de mult. Cu cât reuşeşti să-ţi umpli inima cu mai multă afecţiune pură, cu atât vei rezolva mai bine şi mai frumos chiar şi cele mai tensionate planuri.

Chiar şi acele planuri faţă de care resimţi o oarecare ostilitate sau frică merită să fie învăluite în sentimente calde de iubire, atât cât poţi oferi tu, pentru că se vor aşeza mult mai repede pe un teren normal. Fă un efort să laşi la o parte orice resentiment, orice stare de nervi, orice tensiune şi să priveşti situaţia în care te afli numai prin prisma iubirii. Vor apărea imediat şi miracolele!

RAC

Prea te cramponezi de fleacurile care n-au ieşit bine, când sunt atâtea alte elemente care ar merita sărbătorite! Descoperă plusurile nivelului la care ai ajuns, pentru că sunt mai importante şi mai numeroase decât neînsemnatele goluri, dar eşti într-o pasă cam pesimistă şi ai tendinţa de a le vedea doar pe cele rele.

Încearcă să te agăţi de cel mai mic cârlig de speranţă care să te tragă înapoi în zona luminoasă şi frumoasă, şi ai se vezi ce bine evoluează lucrurile în direcţia împlinirii visului tău! Fericirea nu vine prin evenimente spectaculoase şi strălucitoare, ci şi prin semne mici!

LEU

Nu din trecut, din amintiri sau din experienţele deja acumulate îţi extragi tu energia acum, ci din viitor! Acolo se află un scop spre care îţi canalizezi atenţia şi vâsleşti cu înverşunare numai cu gândul la atingerea acelui vârf. Nu mai ai răbdare, eşti atât de entuziasmat de ceea ce crezi că te aşteaptă la capăt, încât faci eforturi susţinute să treci peste etapele intermediare ca să ajungi direct la ţelul propus.

Nu te grăbi totuşi, pentru că fiecare clipă de acum va avea un rol în reuşita ta finală, deci nu încerca să ştergi de pe listă etapele intermediare pe care le consideri neimportante. Au şi ele un rol!

FECIOARA

Trebuie să-ţi ajustezi modul de a te adresa celor din jur în funcţie de relaţia pe care o ai cu aceştia. Ai grijă cum vorbeşti cu cineva drag, pentru că o reacţie impulsivă l-ar putea deranja foarte tare.

La fel trebuie să fii atent ce ton foloseşti în relaţia cu subalternii sau cu rivalii, pentru că amabilitatea şi duhul blândeţii nu se potrivesc în situaţia de faţă. Cu fiecare trebuie să comunici altfel, de aceea trebuie să analizezi un pic relaţia pe care o ai cu fiecare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel