HOROSCOP BALANȚĂ 29 mai
Visele tale cele mai frumoase în acest moment sunt direct legate de viaţa sentimentală. Poate tocmai te-ai îndrăgostit de cineva şi descoperi că aluneci din ce în ce mai des pe gânduri şi numai la el te gândeşti.
E frumos să visezi, dar înainte de a construi castele înalte din iluzii, ar fi bine să afli mai concret şi ce simte celălalt pentru tine, ca nu cumva să fie doar o iubire unilaterală... sau iluzorie... sau imposibilă...
Poate fi ceva reciproc, dar tot s-ar cere o discuţie lămuritoare între voi, o declaraţie, o mărturisire, o întâlnire în doi ochi în ochi, faţă-n faţă, ca să descoperiţi ce e în inima voastră.
Poate ieşi de aici o poveste de dragoste aşa, ca-n basme, dar înainte de a te lăsa copleşit de tandreţe şi visare, cunoaşte-l mai bine pe care te-a cucerit.
HOROSCOP SCORPION 29 mai
Dacă un plan nu iese aşa cum ai fi dorit, nu te lăsa copleşit de disperare, de panică, de dezamăgire, ci caută să schimbi imediat macazul spre altceva.
Ba chiar e posibil ca un lucru să nu iasă aşa cum ai fi dorit tu pentru că exista o altă variantă mult mai bună pe care nu ai găsit-o încă, dar ea apare după ce toate încercările tale anterioare au dat greş.
Ca atare caută imediat direcţia cea nouă către care să-ţi canalizezi energia şi atenţia, pentru că alta e calea cea mai bună pentru tine. Nu te crampona de un obstacol apărut acum, ci încearcă să înţelegi ce semnal de alarmă primeşti cu această ocazie. Nu cumva meritai altceva şi mai bun?
HOROSCOP SĂGETĂTOR 29 mai
Uneori, un mare hop nu e un capăt drum de care nu mai poţi trece, ci poate fi motivaţia ideală de a o lua de la capăt.
Ajungi într-un punct mort al proiectelor tale, din cauza intervenţiei nefaste a unor rivali care au vrut, astfel, să te trimită spre eşec. Deşi, pe moment, ai fi tentat să spui că te-au învins, că intervenţia lor maliţioasă a dat roade, vei vedea că totul răul e spre bine, într-un final.
Nu e un eşec, nu e timp pierdut în zadar, ci dimpotrivă: ai învăţat ceva util din toate acestea. Pentru că trebuie s-o iei iar de la zero, de data aceasta s-ar putea să iasă mult mai bine. Dacă nu ar fi apărut acest hop, nu ai fi ştiut că se poate şi mai bine de atât, deoarece a doua oară iese excelent!
HOROSCOP CAPRICORN 29 mai
Tot amâni un moment decisiv de care depind unele proiecte de serviciu. Nu te simţi foarte pregătit pentru confruntarea cea mare, de aceea tot cauţi scuze să scapi de răspundere. Probabil mai ai ceva de lucrat, de studiat, de acumulat, nu deţii toate resursele necesare şi, dacă intri acum în competiţie, nu vei lua nota maximă.
E bine să recunoşti deschis că nu eşti pregătit şi să ceri o amânare a termenului, decât să te implici şi să nu faci faţă aşa cum ai dori.
Pe de altă parte, poate amânarea vine pur şi simplu aşa, din senin, fără să ceri tu o derogare, ca atare e un noroc pentru tine că ţi se mai oferă un răgaz. Profită de el şi adună repede resursele lipsă!
HOROSCOP VĂRSĂTOR 29 mai
Unele lucruri cer o schimbare radicală, dar nu trebuie să te ocupi doar de efecte, ci şi de cauza lor. Ca atare caută sursa actualelor tale probleme şi intervino direct acolo! Deţii toate instrumentele pentru a redresa situaţia cu brio, şi răbdare, şi înţelepciune, şi capacitate de concentrare, şi soluţii concrete de a stabiliza din nou balanţa.
Nu te mulţumi să schimbi câteva fleacuri de pe parcurs, ci caută să te întorci chiar de la primul pas făcut, pentru că încă se mai poate face ceva. Probabil ai şansa de a o lua de la capăt, un nou început, strici tot ca să reconstruieşti totul ca de data aceasta să iasă mult mai bine. Reset and restart!
HOROSCOP PEȘTI 29 mai
Nu te simţi în apele tale, parcă ceva lipseşte pentru a vedea şi tu soarele pe cer şi frumuseţea lucrurilor. Singurătatea nu-ţi prieşte defel, ca atare evită să stai izolat astăzi.
Ieşi în lume, acceptă orice invitaţie de a merge în oraş, plimbă-te în natură, înconjoară-te de familie, de cei dragi, de prieteni, pentru că prezenţa lor îţi va face foarte bine!
Aşa îţi vei recăpăta mult mai uşor buna dispoziţie şi optimismul, într-o companie veselă şi tonică, ce îţi va abate gândurile de la problemele pe care, în singurătate, ai tendinţa de a le agrava mai mult decât ar merita.
Citește mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News