Horoscop, miercuri, 4 iulie 2018

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

BALANTA

Se resimte o bună cooperare între generaţii. Cel tânăr ascultă cu respect de cel mai în vârstă iar acesta, la rândul său, ţine cont în permanenţă de părerile celui aflat la mare distanţă de ani. Se naşte un schimb reciproc avantajos de păreri, de idei, de sfaturi, pentru că fiecare are acces la informaţii din cu totul alt plan al domeniului în care îşi unesc acum forţele.

Fă echipă, aşadar, cu o persoană din altă generaţie decât tine, pentru că fiecare are de câştigat din această excelentă cooperare. Nimeni nu trebuie s-o facă pe atotcunoscătorul sau pe şeful, pentru că la orice vârstă e ceva de învăţat.

SCORPION

Ai numai motive de satisfacţie pentru că reuşeşti să aduni alături de tine un grup mai larg de persoane care vor milita pentru adevăr.

Tu deţii argumente forte pentru a obţine victoria, dar mai ai nevoie de un grup de susţinere, pe care poţi să-l formezi în jurul tău.

Apelaţi la fapte concrete, la argumente puternice în favoarea unei situaţii care cere să fie demonstrată. Orice activitate caritabilă, umanitară, care să militeze pentru un scop nobil ţi se potriveşte de minune şi, dacă sunteţi mai mulţi, deveniţi deja o forţă!

SAGETATOR

Deşi eşti un om de încredere, azi chiar şi tu laşi semne de întrebare asupra unora, pentru că nu eşti foarte logic sau concis în exprimare. Acum spui un lucru cu fermitate şi crezi că nu se mai poate schimba nimic, dar, peste câteva ore, vii deja cu alt argument şi te contrazici singur.

Fă ordine în propria gândire înainte de a spune ultimul cuvânt, pentru că până şi cele mai sigure aspecte se mai pot modifica pe parcursul zilei.

Începi chiar tu să te îndoieşti de valabilitatea unor lucruri pe care le considerai bătute în cuie şi descoperi că încă mai e loc de alte variante.

CAPRICORN

Nu încerca să ţii alături de tine oameni care îţi seamănă, nici ca vârstă, nici ca nivel de pregătire, nici ca sex, pentru că azi lucrurile cele mai bune apar din punerea de acord a cât mai multor aspecte diferite.

Cu cât grupul din care faci parte e mai divers, cu atât ideile vor fi mai variate şi, din unirea lor, se poate ajunge la soluţii excelente.

Nu poţi primi o idee diferită de la un om care gândeşte sau acţionează la fel ca tine, ca atare, dacă vrei o opinie cu adevărat folositoare, cere-o de la cineva aflat la distanţă mare de tine pe orice plan: din altă generaţie, care provine din alt sistem de educaţie, poate chiar din altă ţară.

VARSATOR

Ai mare nevoie de linişte, şi unde te simţi cel mai bine dacă nu acasă? Chiar dacă te retragi complet din iureşul lumii pentru o zi, fără a lua legătura cu nimeni, vei fi mulţumit de această izolare, pentru că doar aşa îţi poţi încărca eficient bateriile.

Nu vrei să fii bătut la cap cu problemele altora, nici să-ţi sune telefonul întruna, şi nu doreşti nimic altceva decât linişte profundă în care să meditezi asupra propriei tale vieţi.

Horoscop 3 iulie 2018
Meriţi o zi de refugiu în care să te dedici doar propriului eu interior, care are nevoie de puţină atenţie.

PESTI

Priveşti la cei dragi cu mândrie pentru că vezi în ei propriile tale investiţii făcute în timp. Eşti conştient că tot ce vă leagă, amintirile frumoase, evenimentele fericite de care vă bucuraţi, atmosfera armonioasă de acasă, a avut la origine propriile tale eforturi, deci ai cu ce te mândri.

Tot ce vezi, e rodul muncii tale, efectele iubirii tale, grija ta de zi cu zi canalizată spre ceea ce îndrăgeşti tu cel mai mult, iar ceea ce oferă ei înapoi te umple de fericire!

Copilul, casa, partenerul de viaţă, prietenii, animalele pe care le îngrijeşti s-au hrănit din iubirea ta, iar acum primeşti răsplata!

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel