Horoscop, sâmbătă, 11 august 2018

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

BERBEC

Ai făcut deja paşii necesari pentru a ajunge la nivelul de faţă şi poţi fi mulţumit de ceea ce ai realizat! Dar ceea ce contează cel mai mult azi e că după ce ai acumulat deja informaţia şi experienţa necesară, faci un mare salt înainte. Semn că ai aşteptat tu ce ai aşteptat momentul potrivit, dar iată că acesta a venit şi te propulsează rapid spre etapa următoare.

Ceea ce vei construi de azi înainte e în strânsă legătură şi dependenţă de etapele anterioare, ca atare dacă ai parcurs paşii anteriori cu brio, cei care urmează vor merge strună! Din succesele trecutului se nasc planurile tale viitoare!

TAUR

Eşti un justiţiar prin definiţie şi, dacă descoperi că cineva te-a minţit, iei măsuri severe. Intuiţia ta nu greşeşte, ci îţi dai seama imediat dacă cineva umblă cu cioara vopsită pe lângă tine, de aceea te vei folosi de simţurile tale pentru a scoate la iveală adevărul şi pentru a pedepsi vinovaţii.

Nu poţi accepta nici măcar micile ipocrizii amicale, ci, dacă ai ceva de spus, spui adevărul pe şleau, lăsând la o parte amabilitatea şi diplomaţia. Eşti de părere că lucrurile importante trebuie exprimate sincer şi ferm decât să te ascunzi după deget.

GEMENI

Nu are rost să ţii cu dinţii de o situaţie din care ştii şi tu prea bine că nu mai ai nimic de învăţat sau de câştigat. Chiar dacă uneori te opui schimbării, vine vremea când trebuie să spui: până aici! Un astfel de moment a venit acum, pentru că te trezeşti singur dintr-o stare de amorţire şi îţi dai seama că numai de tine depinde schimbarea.

E timpul să ieşi din acest punct inert, e timpul să alegi tu o nouă direcţie spre care să mergi, deci rupe-te de ceea ce te ţine pe loc. Nu comoditatea sau obişnuinţa, nici pasivitatea sau teama sunt resursele care trebuie să te conducă acum, ci curajul de a aprinde scânteia din care să se nască mai apoi acţiunea. Acum dai startul: succes!

RAC

Nu privi punctul acesta al evoluţiei tale ca pe un blocaj, pentru că nu este! E doar un moment de repaus, pentru a-ţi mai trage şi tu un pic sufletul, după ce ai tras atât de mult ca să ajungi aici. Chiar dacă mai eşti tentat să foloseşti definiţii cu tentă negativă gen: stau pe loc, nu mai merge nimic, aştept degeaba, nu mai e nicio cale, vei vedea că e cea mai greşită abordare!

Ai încredere că un moment de respiro, nu e un blocaj, e acea clipă de răgaz de care aveai nevoie pentru a privi înapoi să vezi ce ai făcut până acum, unde ai ajuns, şi pentru a-ţi realimenta rezervorul cu o nouă energie pentru etapa următoare. Linişteşte-te o zi, relaxează-te un pic, trage aer nou în piept, şi apoi continui aventura spre succes.

LEU

Ţi se pare că numai pe umerii tăi apasă cele mai neplăcute condiţii, cele mai grele sarcini sau că eşti mereu dezavantajat de alţii. Faci sacrificii peste sacrificii, dar nu te simţi deloc bine când vezi că acestea nu au efectele scontate.

Dai mult de la tine, treci mereu cu vederea, taci şi înghiţi, dar ai început să te întrebi dacă merită. Ce ai de câştigat de pe urma acestor compromisuri? Mai nimic, deci insatisfacţia creşte, ca atare gândeşte-te serios dacă merită să le tolerezi în continuare. Poate e timpul să întorci foaia!

FECIOARA

Ai grijă la ceea ce pare a fi un ajutor prietenesc, pentru că e posibil să se ascundă şi altceva în spatele bunelor intenţii. După ce te vei folosi, eventual, de sfaturile primite, te vei trezi prins într-o capcană şi vei plăti înapoi însutit serviciile primite, ca atare ar fi bine să te gândeşti bine înainte de a profita de ajutorul oferit.

S-ar putea ca cel care se implică acum în problemele tale să dorească de fapt să te controleze, să te aibă la mână cu ceva, să-i fii dator, e un fel de ajutor... obsesiv, din nevoia sa de a fi neapărat cuiva de ajutor, chiar şi fără ca tu să ai nevoie de ceea ce oferă. Ţine-l la distanţă cu diplomaţie!

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel