Horoscop, 21 decembrie 2018, BALANȚĂ
Ai mare grijă la bunurile tale, la ceea ce reprezintă acum averea ta cea mai de preţ, la cei care sună azi la uşa ta, pentru că e posibil ca cineva să atenteze la proprietatea ta.
Ia-ţi măsuri de precauţie, nu crede în cei mincinoşi şi făţarnici, pentru că numai tu ştii cum să te protejezi de intruşi. Unii încearcă să ţi se bage pe sub piele, să te tragă de limbă, să-ţi afle secretele cele mai valoroase, dar tocmai pentru că eşti pus în gardă, ar fi bine să taci şi să-i ţii pe toţi la distanţă.
Nici nu ştii care sunt intenţiile unora care spun vrute şi nevrute doar ca să obţină pe nedrept ceva din ceea ce îţi aparţine.
Horoscop, 21 decembrie 2018, SCORPION
Atitudinea veselă cu care priveşti orice provocare se va dovedi a fi salvatoare, pentru că aşa nu te mai împiedici de fleacuri care nu merită menţionate. Tratează ceea ce pare mai simplu şi mai neînsemnat ca atare, fără să le transformi, aşa cum faci uneori, în motive de stres sau adevărate catastrofe.
Vei vedea că un dram de umor, un zâmbet deschis pe faţă şi încrederea că totul va fi bine te vor ajuta să treci peste orice impas mărunt. Unii ar spune că e o atitudine infantilă, dar consideri că e mai bine să râzi şi să glumeşti de ceva decât să te cramponezi de nimicuri!
Horoscop, 21 decembrie 2018, SĂGETĂTOR
Nici nu-ţi vine a crede ce bine se rezolvă azi o problemă cu care te-ai confruntat multă vreme, dar care îşi găseşte soluţia aproape peste noapte. E un noroc chior, s-ar putea spune, de parcă ţi se face dreptate într-o clipă, în ciuda eforturilor de luni de zile de dinainte.
Practic, treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a le reaşeza pe toate pe făgaşul normal. Ai motive de bucurie, pentru că resimţi această situaţie ca pe un drept recâştigat pe merit şi pentru care ai de ce să fii fericit.
Horoscop, 21 decembrie 2018, CAPRICORN
Iubirea cere, înainte de orice, încredere unul în altul şi acelaşi lucru îl vrea cel drag de la tine. Dacă tu îi pui la îndoială toate vorbele, toate gesturile, toate intenţiile, cum să evolueze relaţia spre un nivel superior?
Lasă-te dus de val cu maximă încredere, pentru că ai alături de tine un om demn de iubire. Nu are rost să-i cauţi nod în papură, nici să-l bănuieşti de cine ştie ce gesturi incorecte, pentru că el chiar nu face nimic care să merite suspiciunea ta.
Dacă tu nu te simţi cu musca pe căciulă, dedică-te acestei relaţii cu inima deschisă, punând în prim plan sinceritatea, loialitatea, fidelitatea, şi rezultatul nu poate fi decât o iubire fericită.
Horoscop, 21 decembrie 2018, VĂRSĂTOR
Schimbările pot veni ca tăvălugul în viaţa ta, dar nu te poţi opune lor! Sunt transformări pe care, vrei nu vrei, tot trebuie să le accepţi, chiar dacă pe moment par complicate.
Tu oricum eşti un mare amator de provocări, ca atare o situaţie ca cea de acum, care pică din senin în calea ta, nu-ţi displace, ba dimpotrivă, pare incitantă şi abia aştepţi să vezi unde duce.
Fii deci pregătit să răstorni munţii, să schimbi major macazul, să dărâmi tot ce ai construi pentru a o lua în altă direcţie, deoarece modificările pot fi radicale, dar eşti de părere că sunt obligatorii şi merită să le faci.
Horoscop, 21 decembrie 2018, PEȘTI
Eşti atras pe o pistă falsă şi îţi vei da seama că ai consumat inutil timp şi energie mult mai târziu, după ce te vei fi implicat deja prea mult în această acţiune înşelătoare.
Fii mai atent la detalii, pentru că sunt suficiente informaţii premergătoare care pot fi interpretate greşit, dar dacă ai analiza un pic la rece situaţia, ţi-ai da seama unde greşeşti.
Cineva te împinge într-o direcţie amăgitoare, dar numai de luciditatea ta depinde dacă îi urmezi sfaturile sau te opreşti la timp, înainte de a fi prea târziu să mai repari ceva.
Citeste mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News