"Au fost foarte multe voci care au afirmat că turismul în staţiunea Mamaia va scădea de la un an la altul, însă cifrele care vin de la Direcţia Judeţeană a Institutului Naţional de Statistică pentru destinaţia Mamaia Constanţa demonstrează contrariul (numărul de turişti reprezintă numărul de sosiri). Astfel, în 2023 pentru destinaţia Mamaia Constanţa a fost raportat un număr de 418.138 turişti români până la 30 septembrie inclusiv. La aceştia se adaugă numărul turiştilor străini de 30.852, deci raportăm un total de 448.990. În aceeaşi perioadă a anului trecut, în destinaţia Mamaia Constanţa au venit 403.375 de turişti români, la care se adăugau turiştii străini - 28.877. Astfel, aveam un total de 432.252 pentru anul 2022. Observăm o creştere a turiştilor români cu 14.763 şi o creştere a turiştilor străini cu 1975. În total creşterea este una bună, de 16.738 de persoane, adică 3,872 %. Raportarea de la 30 septembrie este o raportare potrivită. În luna februarie vom anunţa cifrele pentru întreg anul", a precizat George Măndilă, Preşedinte al Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa.
Reprezentantul OMD Continuă:
"Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa observă că raportarea INS este superioară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă că misiunea şi obiectivele OMD Mamaia Constanţa au fost atinse, la doar câteva luni de la înfiinţarea organizaţiei.
Putem menţiona pentru 2023 şi numărul de înnoptări (zile de cazare) pentru destinaţia Mamaia Constanţa, care este de luat în seamă. Observăm o creştere în 2023 cu 27.943 de înnoptări, adică 2,138%, mai exact în destinaţia noastră am avut în acest an 1.334.637 de înnoptări, faţă de 2022, când numărul acestora a fost de 1.306.694. Acest fapt ne spune că business-ul în destinaţia Mamaia Constanţa este în creştere".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News