Hotelierii sunt DISPERAŢI: "Doar turiştii ROMÂNI ne mai pot salva de la faliment"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Hotelierii din Sighişoara, grav afectaţi de restricţiile impuse prin măsurile de combatere a răspândirii noului coronavirus, susţin că doar turiştii români îi mai pot salva în acest an de la faliment, întrucât toate agenţiile de turism au anulat excursiile grupurilor din străinătate, în prezent, capacitatea de cazare în oraş fiind ocupată sub 5%, faţă de circa 30% cât era în anii trecuţi.

"Luna iunie nu a fost niciodată o lună de vârf pentru Sighişoara, dar acum se vede că lumea are încă frică, nu iese. E de înţeles după atâta spaimă, atâta stat în casă, ne aşteptam să iasă mai multă lume şi cred că trebuie să se renunţe la frică. În anii anteriori, în luna iunie, eram ocupaţi undeva la 20-30% din capacitate, acum suntem la doar 5%. În perioada aceasta, erau turiştii străini care începeau să vină. În acest an, nu ne mai putem baza pe turiştii străini - poate, doar dacă mai vin individual, fiindcă toate grupurile au fost anulate. Se preconizează un an rău (...) Turiştii români pot să vină cu cea mai mare încredere la noi, Sighişoara este un oraş sigur, am avut cazuri nesemnificative (de COVID-19, n.r.), e un oraş sigur şi noi ne străduim să oferim cele mai bune condiţii de igienă şi de calitate a serviciilor. Îi aşteptăm cu mare plăcere, "să învârtim banii în ţară, la noi", cum aud că se spune. Anul acesta, cu siguranţă pe turiştii străini nu ne putem baza", a declarat, pentru Agerpres, managerul Hotelului Sighişoara, Ioan Lazăr.

Pe perioada stării de urgenţă, hotelierul a spus că a trimis în şomaj tehnic angajaţii, astfel încât aceştia să aibă o sursă de venit, iar lucrările de dezinfecţie şi de adaptare la noile norme sanitare au fost făcute de el personal şi de încă o persoană.

"În această perioadă, eu şi un angajat am lucrat, am făcut dezinfecţie, curăţenie, am pregătit lămpile cu infraroşu, exact cum se cere. Încercăm să ne conformăm, dar în primul rând să scoatem teama din oameni, să nu le mai fie frică. Pot spune că vor fi în siguranţă clienţii care vor veni la noi. Mulţi au reţineri fiindcă multe hoteluri s-au folosit pentru angajaţii din spitale, pentru carantină - la noi nu a fost cazul - dar trebuie să trecem peste teama asta. Va trebui să trăim cu virusul şi cumva să scăpăm de el", a subliniat Ioan Lazăr.

Potrivit acestuia, anularea festivalurilor - Sighişoara Blues Festival, Sighişoara Medievală, Academia Sighişoara şi alte manifestări culturale de amploare, care aduceau turişti - este o lovitură grea pentru hotelieri şi pentru proprietarii de restaurante, care îşi pregătesc, în lunile de vară, supravieţuirea pentru iarnă.

"Noi, la ora asta, deja aveam ceva provizii pentru iarnă, când sunt mai puţini turişti, începeam să adunăm ceva bani ca să putem trece iarna cu costurile aferente. Nu ştiu ce se va întâmpla peste iarnă. Acordarea a 75% şomaj tehnic nu e rău, ne-a ajutat foarte mult, plus cei 42% pe care auzim că ar dori să ni-i dea. Numai că am primit 75% de la o anumită dată, însă facturile au venit din urmă, nu am avut costuri cu salariile, doar cu plata celor din urmă, dar au venit costurile pe utilităţi. Practic, nu am avut costuri cu personalul, ci doar cu salariile din urmă şi facturile pentru utilităţi, pe care le-am plătit absolut din buzunar. Nu pot să spun o sumă cât am pierdut, e greu de calculat, am fost închişi total, am avut încasări zero. Pot să spun că pierderile cu utilităţile şi salariile s-au adunat la 10.000-20.000 de euro, dar nu am calculat. Nu am renunţat la angajaţi, i-am trecut în şomaj tehnic, iar acum i-am adus înapoi. Trebuie să trăiască şi ei, sunt familii care trăiesc destul de greu şi nu au nevoie de lovitura asta, să îi treci în şomaj", a subliniat hotelierul.

Ioan Lazăr a mai arătat că, dacă va fi şi un val doi al pandemiei, aşa cum se discută, industria hotelieră va fi în faliment.

"Doamne fereşte, dacă va fi un val doi, e clar că, peste iarnă, nu ştiu câţi vom mai rezista ca sezonul viitor să o luăm de la început. Asta ar fi pentru noi o lovitură terminală. Dar acum atât pot să le spun turiştilor: Sighişoara e un oraş binecuvântat, pot să vină cu foarte mare încredere şi pot să le fac o promisiune, că vor pleca foarte mulţumiţi de la noi din oraş", a subliniat Ioan Lazăr.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel