Hoții au spart mănăstirea "Dintr-un Lemn", una din cele mai vizitate din România. Au plecat cu tot ce au găsit în cutia milei 

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:
Mănăstirea Cocoș (Tulcea)
Mănăstirea Cocoș (Tulcea)

Hoții au spart cutia milei de la "Mănăstirea dintr-un Lemn" din Vâlcea. 

Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru identificarea autorilor unui furt petrecut în urmă cu o zi la Mănăstirea Dintr-un Lemn, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Din informaţiile de până acum, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta lăcaşului de cult în timp ce maicile se aflau la slujba de seară şi ar fi plecat cu banii strânşi în cutia milei.

"La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 19.30, prin apel 112, IPJ. Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19,00, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unui lăcaş de cult din comuna Frânceşti, de unde ar fi sustras o sumă de bani. La faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Băbeni fiind deschis un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul creat urmează a fi stabilit", au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea identificării presupuşilor autori ai faptei.

Situată la aproximativ 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Dintr-un Lemn este unul dintre cele mai cunoscute şi vizitate aşezăminte monahale din Vâlcea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel