Iată cât costă 500 de grame de pământ de pe lună

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 NASA vrea să cumpere pământ de pe Lună. Este vorba despre mostre de sol lunar care vor fi colectate de companiile private care ajung pe Lună. Agenția spațială nord-americană este dispusă să plătească până la 25.000 de dolari pentru 500 de grame de sol.

NASA vrea mostrele de pământ pentru a face analize despre compoziția solului de pe Lună. Specialiștii spun că este un prim pas către definirea unei pieţe pentru resurse spaţiale şi reglementarea drepturilor de extracţie. Modelul vizat este cel al oceanului planetar în care nimeni nu poate deveni proprietarul apelor, dar poate fi proprietarul resurselor descoperite.

NASA a anunțat în mod oficial că vrea sol lunar şi că este dispusă să plătească pentru asta. Orice companie privată care va explora suprafaţa Lunii până în 2024, va putea să vândă agenției spațiale mostre de până la 500 de grame de sol lunar, pentru sume între 15.000 şi 25.000 de dolari.

Totul se va face în baza unui contract, firmele urmând să primească 10% din bani la semnarea contractului, 10% după lansarea către Lună, iar restul la livrarea mostrelor de sol. Interesant este că respectivele companii nu vor trebui să aducă mostrele pe Pământ, acestea urmând să fie culese de viitoarele expediţii NASA pe Lună, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel