Iată cum reușește o moldoveancă din Anglia să se implice pentru România

Mihai Dumitru |
Data actualizării: | Data publicării:
Inginer în Marea Britanie, Mariana Plămădeală nu scapă niciun prilej de a spune că este româncă
Inginer în Marea Britanie, Mariana Plămădeală nu scapă niciun prilej de a spune că este româncă

Deși trăiește în Brimingham la peste 2.000 km de România, tânăra Mariana Plămădeală se informează și participă în activismul civic al societății civile românești.

Ai șanse bune ca scaunul pe care te așezi în automobilul personal sau în taxi să fie produs de compania la care Mariana Plămădeală inspectează calitatea produselor care ies pe poarta fabricii. În vârstă de 30 de ani,  activează de 3 ani ca inginer de producție și auditor în uzina de spume poliuretanice din Wednesbury, Marea Britanie, filiala a companiei Adient Seating, lider global în scaunele pentru automobile. Fiecare a doua mașină la nivel mondial este echipată cu scaune produse de Adient.

Vizitează România în interes de serviciu

Născută din Ialoveni (Republica Moldova), a plecat de acasă din 2006, iar în Regatul Unit a ajuns din 2014, după ce a absolvit licența și masteratul în Managementul Calității la Strasbourg, Franța. În prezent, jobul Marianei presupune multa implicare la toate nivelele în uzina: de la echipa de management până la operatorii pe teren și interacționează cu centrele din Germania, Franța și SUA, iar în calitate de auditor, călătorește în interes de serviciu în alte uzine de pe continent, pe pildă Slovacia, Polonia, România sau Franța.

Protestele #REZIST au unit diaspora

„Mă implic activ, pentru că îmi lipsea suflarea românească aici în Marea Britanie și m-am reconectat cu cei de acasă. Cât timp am fost studentă la Strasbourg, am fost implicată în mai multe asociații studențești, mai ales în ADERS (Asociația Studenților Români de la Strasbourg). După ce am participat la protestele #REZIST în Birmingham alături de frații și surorile de peste Prut, am resimțit din nou inima bătându-mi mai puternic. Și chiar dacă sunt unul dintre puținii basarabeni care susțin în continuare aceste proteste, pentru mine tot înseamnă că ne-am unit ca diasporă”, povestește Mariana.

Patriotism și unionism

Ce gândește ea despre faptul că România și Republica Moldova sunt în continuare separate la un sfert de secol după prăbușirea URSS? Mariana Plămădeală consideră că „avem datoria să luptam pentru Basarabia buneilor nostri. Vreau ca oamenii să înțeleagă că reîntregirea țării este cheia reafirmării națiunii românești. Vreau ca românii să facă România, din nou, Mare și Dodoloață. Pentru aceasta, mă informez în fiecare zi despre actiunile unioniștilor de acasă, prin intermediul Facebook. Mă implic prin donații când și cum pot pentru asociațiile unioniste de acasă. Pentru mine, a dona înseamnă a participa indirect la activitățile unioniste de acasă. Mă simt mai împăcată sufletește când donez, deoarece pun umărul la Unire”.

Se implică și la nivel instituțional

Deja de mai bine de un an, este Consilier Onorific pentru Marea Britanie și Irlanda pentru deputatul român Doru Petrișor Coliu, ales pe lista PMP Diaspora, alături de care lucrează cu români de pretutindeni, încurajându-i să se implice și să se organizeze. Ochiul critic de auditor o ajută să identifice unde sunt problemele celor din diasporă, pentru a-i ajuta să le soluționeze.

„Port mereu tricolor la încheietura mâinii, iar din această cauză generez interes printre englezi și nu numai, prilej cu care încep să le povestesc despre Unire. Un coleg englez mi-a spus: „Ador entuziasmul tău pentru țara ta, te urmăresc mereu pe Facebook!”, istorisește Mariana.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel