IATA: număr record de pasageri în 2024

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni a dat publicității datele oficiale pentru anul ce s-a încheiat. Conform statisticilor, traficul mondial de pasageri aerian a doborât recordul din 2023, crescând în 2024 cu 10,4%.

IATA, reunește 340 de companii aeriene, care reprezintă peste 80% din traficul aerian global. La începutul lunii decembrie IATA anunțase deja că estimează pentru întreg anul 2024 un număr record de pasageri, 4,89 miliarde. Aceeași entitate indicase pentru anul 2019 un număr de 4,54 miliarde de pasageri. În anul de debut al pandemiei de Covid-19, 2020, numărul pasagerilor scăzuse la doar 1.780 de milioane.

Deși traficul a crescut în ultimii ani, capacitatea companiilor aeriene în privința locurilor nu a putut ține pasul cu cererea, rata de ocupare a aeronavelor atingând un nou record 83,5%. Acest lucru se datorează dificultăților din lanțurile de aprovizionare, care au restricționat livrările de aeronave noi și au limitat disponibilitatea aeronavelor existente, anunță swissinfo.ch.

Companiile aeriene din Asia-Pacific s-au dovedit a fi cele mai dinamice, ocupând 33,5% din traficul aerian mondial. Pe locul al doilea se află companiile europene cu ocupare de 26,7% din trafic, urmat de cei din America de Nord cu 22,9% din traficul global.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel